02/07/2026

Argint și bronz pentru atletismul muscelean la Campionatul Național de Seniori și Tineret U23 – indoor

Atletismul este unul dintre cele mai populare sporturi din lume, iar la nivelul municipiului Câmpulung continuă să fie practicat cu succes de tineri entuziaști, călăuziți de profesori-antrenori valoroși, în cadrul Liceului cu Program Sportiv și Clubului Sportiv Muscel.

Recent, atletismul muscelean a primit noi recompense, respectiv o medalie de argint și una de bronz, la Campionatul Național de Seniori și Tineret U23 – indoor, care s-a desfășurat în zilele de 22 și 23 februarie în sala „Ioan Soter”, din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” din București. Protagoniști au fost Izabela Bărboi (LPS Câmpulung) – medalie de argint în proba de săritura cu prăjina (2,80 m) și Patrick Zevedei (CS Muscel) – medalie de bronz în proba de 5 km marș (27:03.81). Cei doi sportivi sunt pregătiți de profesorii Gheorghe (Gigi) Ivan, respectiv Lucian Teodorescu. Tot în cadrul aceleiași competiții Carlos Bărboi s-a clasat pe locul 5 la 1500 m (4:08.43) și pe locul 8 la 800m (1:56.60), iar David Brândușoiu a fost al șaselea la săritura cu prăjina (3,70 m).

N. Manole

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!