Cătălin Idoraşi, „campionul strungului” de la ARO, apărea, în 1988, pe prima pagina a revistei „Cutezătorii”

În ediţia din 8 decembrie 1988 apărea pe prima pagina a revistei „Cutezătorii” „campionul strungului” Cătălin Idoraşi, angajat la acel moment la Uzina ARO. Tânărul era ales pentru coperta arhicunoscutei reviste, care apărea săptămânal şi care a bucurat copilăria adulţilor de astăzi. În paginile sale am găsit reportaje interesante chiar şi pentru vremurile pe care le trăim, fiind una dintre sursele importante de a cunoaşte locuri şi oameni din România. Dar despre acestea… altă dată. Acum vom prezenta întâlnirea lui Cătălin Idoraşi cu elevii de la Şcoala nr.1 şi redactorii de la “Cutezătorii”, care au avut ocazia de a-i pune întrebări legate de meseria practicată într-o întreprindere cu notorietate naţională.

Iată relatarea de acum 36 de ani, care va stârni nostalgii celor legaţi sufleteşte de colectivul de la ARO. Cine ar fi crezut că, la doar 18 ani distanţă de acest articol, fabrica avea să sfârşească în faliment?!

Musceleanul a obţinut locul I pe ţară la „Olimpiada strungarului”, 1988

„Campioni nu sunt numai în sport, aşa cum cred unii dintre noi, ci şi în multe alte domenii de activitate în care se realizează performanţe la fel de mari şi de importante – ba uneori şi mai şi decât cele sportive. Un exemplu convingător în argumentarea afirmaţiei noastre ni-l oferă şi Cătălin Idoraşi, strungar la Întreprinderea de Autoturisme ARO din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. La ediţia din acest an a „Olimpiadei strungarului”, el s-a situat pe locul I în cadrul fazei naţionale, la categoria sub 26 de ani, câştigând astfel prestigiosul trofeu „Strungul de aur” şi titlul de „Cel mai bun strungar al ţării”.

Curioşi să-l cunoaştem pe acest campion – să stăm de vorbă despre meseria lui şi despre marea performanţă realizată -, cu câteva zile în urmă, însoţiţi de un grup de pionieri de la Şcoala nr.1 din Câmpulung Muscel, l-am vizitat la locul lui de muncă: secţia Sculărie a renumitei întreprinderi argeşene.

De ce aţi ales strungul, Cătălin Idoraşi?
Cătălin Idoraşi: -Pentru că este o maşină minunată, de-a dreptul extraordinară, cea mai veche, dar şi cea mai perfecţionată maşină de prelucrat prin aşchiere. Iar metoda aceasta de prelucrare prin aşchiere, îndeosebi a lemnului şi a metalului, este, după câte ştiu eu, cel mai important mijloc de realizare a celor mai multe obiecte perfecte necesare vieţii de zi cu zi a oamenilor. Ca să vă daţi seama ce se poate face cu strungul, dacă-l cunoşti bine şi-ţi stăpâneşti temeinic meseria, uitaţi-vă la bucăţile acestea de metal din stânga mea. Iată-le, sunt aproape informe, zgrunţuroase şi chiar un pic ruginite. Iar acum uitaţi-vă aici, în dreapta mea. Vedeţi ce-am reuşit să scot din ele?

Adevărate bijuterii!
Cătălin Idoraşi: -Ba sunt mai valoroase decât bijuteriile! De bijuterii te poţi lipsi, dar de piesele lucrate la strung, nu. Fără ele aproape nimic n-ar mai merge: nici ceasurile, nici avioanele. Pentru că la strung sunt lucrate multe dintre piesele care intră în componenţa tuturor mecanismelor, utilajelor şi instalaţiilor de tot felul.

Lucrul la strung, meseria de strungar vă dă, înţelegem, sentimentul că sunteţi un om deosebit de util celorlalţi, întregii societăţi.
Cătălin Idoraşi: -Întocmai. Şi nu-i puţin lucru. Sentimentul acesta îţi dă rost şi sens vieţii şi echilibrul de care fiecare dintre noi are atâta nevoie pentru a învinge greutăţile, pentru a învinge demn, frumos.

E grea meseria dumneavoastră?
Cătălin Idoraşi: -Şi meseria de strungar, ca toate celelalte, are multe secrete, pe care cel care vrea s-o facă bine trebuie să le descopere, să le descifreze şi să le stăpânească temeinic. Să vă dau un exemplu: piesele care se prelucrează la strung sunt din diverse metale sau aliaje care, la rândul lor, au diverse compoziţii: pentru fiecare metal, ca şi pentru fiecare compoziţie, se aplică reguli speciale de prelucrare. Aluminiul, de pildă, deşi este mult mai moale decât oţelul, necesită la prelucrare o turaţie mult mai mare decât acesta. Şi cuţitele de strung sunt, la rândul lor, de diferite compoziţii şi forme, ascuţite într-un anume fel pentru fiecare metal. Un strungar bun trebuie să ştie nu numai să şi le aleagă, ci şi să le confecţioneze şi, mai ales, să şi le ascută singur. Da, se poate spune că este destul de dificilă meseria asta, strungarul având nevoie de multe cunoştinţe tehnice de specialitate, pe care şi le poate însuşi numai învăţând tot timpul – şi din cărţi, şi de la cei cu experienţă, şi din propria-i practică.

Ca toate celelalte maşini, şi strungurile au fost continuu perfecţionate. În ţara noastră se produc în prezent unele dintre cele mai moderne şi mai bune strunguri din lume: de la cele clasice, până la cele cu comandă electronică, de la cele mai mici până la cel uriaş, care permite prelucrarea pieselor cu un diametru de 16 metri. Cum a acţionat această perfecţionare a strungului asupra meseriei de strungar: a simplificat-o sau, dimpotrivă, i-a pus în faţă noi exigenţe?
Cătălin Idoraşi: -Şi una, şi alta. Acum, efortul fizic depus de strungar e mai mic. În schimb, trebuie să deţină cunoştinţe mult mai vaste din domeniile desenului tehnic, al fizicii şi al electronicii.

Ce v-a determinat să vă înscrieţi şi să participaţi la „Olimpiada strungarului”?
Cătălin Idoraşi: -Îmi iubesc meseria pe care am început s-o învăţ încă din clasa a X-a de liceu. În 1983, pe la 21 de ani, după absolvirea şcolii profesionale şi a celei de-a doua trepte de liceu, la seral, şi după patru ani de producţie aveam impresia că ştiu totul despre strung. Am simţit, însă, nevoia să-mi verific cunoştinţele în confruntare cu cei mai buni tineri strungari din ţară.

Aţi intrat în competiţie la vârsta de 21 de ani şi aţi ajuns campion la aproape 26.
Cătălin Idoraşi: -Exact. Pentru că până acum am participat la cinci ediţii ale „Olimpiadei” noastre.

Cu ce rezultate?
Cătălin Idoraşi: -La primele două participări am ajuns în faza naţională, dar m-am situat pe la mijlocul clasamentului. Apoi la următoarele două n-am mai trecut de faza judeţeană.

Dar insuccesul nu v-a demobilizat…
Cătălin Idoraşi: -Întocmai. Şi aici, ca şi în sport, e valabil dictonul: „Ai învins, continuă! N-ai învins? Continuă!” M-am pregătit temeinic – şi teoretic, şi practic -, ajutat de strungari şi specialişti cu mai multă experienţă decât mine. Iar la a cincea participare am învins.

De fapt, după câte am aflat şi ştim noi, „Olimpiada strungarului” e un „campionat” naţional destul de asemănător cu cele sportive.
Cătălin Idoraşi: -Are, într-adevăr, multe aspecte comune cu întrecerile sportive de mare anvergură. Mai ales finala naţională. Ies în „teren” cei mai buni strungari din ţară. Ei susţin, în faţa juriului şi a publicului, contra-cronometru, probe practice, care constau în executarea unor piese diverse cu grad ridicat de dificultate, precum şi probe teoretice de verificare a cunoştinţelor din domeniu. Fiecare piesă şi fiecare răspuns se punctează.

Cum a fost la ultima finală? Cum aţi câştigat-o?
Cătălin Idoraşi: -Greu. La un moment dat, eram pe locul I, dar după proba următoare mi-a luat-o înainte, cu vreo 10 puncte, un coleg strungar din Satu Mare. M-am concentrat, însă, şi am reuşit să recuperez punctajul şi să-l depăşesc pe ultima sută de metri, cum s-ar zice. Cam aşa a fost, aşa am reuşit să mă situez pe locul I între strungarii sub 26 de ani.

Între timp, aţi împlinit această vârstă. Ce aveţi de gând pentru viitor?
Cătălin Idoraşi: -Să particip în continuare la concurs, la categoria peste 26 de ani. Nu neapărat pentru a câştiga trofee, titluri şi premii, ci pentru a mă verifica pe mine însumi, pentru a nu rămâne cumva în urma celorlalţi. Mai doresc, de asemenea, să-mi fac mai mult timp pentru o altă pasiune a mea, pictura.”

Postări asemănătoare