Executantul Centrului medico-social de la Pescăreasa, amplasat în spatele Liceului Tehnologic Auto, fostul Minier, încearcă să se încadreze cu amenajarea construcţiei în termenul de 31 decembrie 2023, până la care investiţia ar fi trebuit finalizată. În condiţiile în care contractul cu câştigătorul licitaţiei s-a semnat abia pe 17 august 2023, etapă urmată de proiectare şi obţinerea autorizaţiei de construire, nu este de mirare că obiectivul a debutat în luna care trebuia încheiat. Însă, după ritmul în care se mişcă constructorul, sunt şanse ca, până la sfârşitul anului, construcţia să fie gata.
- Lucrarea a trecut de stadiul de fundaţie şi se montează kitul de lemn pe structură
Prevăzătoare, la şedinţa Consiliului local de duminică, Daniela Buzescu a anticipat continuarea lucrărilor şi la anul. Licitaţia pentru proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor şi execuţia lucrărilor de „Realizare a unui centru medico-social integrat în zona urbană marginalizată Pescăreasa” a fost câştigată de asocierea de firme Bluart Rom Grup SRL şi Kreate – Studio de Arhitectură Dumitrescu&Co, cu preţul de 1.641.843 lei.
Proiectul constă în construirea unui spaţiu modular în regim de parter. Ansamblul este format din patru module, compus din două zone pentru cabinete medicale, un modul pentru zona de aşteptare şi baie, iar un modul pentru sala de cursuri, sala de analize şi receptive. Modulul 1 conţine recepţie, sală de analize şi sala de cursuri, modulul 2: sala de aşteptare, hol, depozitare şi băi, modulul 3: hol, cabinet, depozitare şi baie şi modulul 4: cabinet, depozitare şi baie.
Lucrările au debutat în această lună de final a programului de finanţare prin GAL Câmpulung Muscel, deoarece abia pe 29 noiembrie 2023 a fost eliberată autorizaţia de construire. „Pentru centrul medico-social, noi am avut contractul încheiat exact în termenul prevăzut a se finaliza, 31 decembrie, însă o lună am avut stagnare, până când am avut concret sursa de finanţare integrală. Acest proiect a avut, ca grafic de execuţie, un termen de patru luni, dintre care o lună de proiectare şi trei luni de execuţie. Noi am făcut, şi constructorii au făcut, toate eforturile ca să poată să meargă în acest sens şi să respecte acest grafic pentru realizarea investiţiei. Au mai fost nişte avize care trebuiau luate şi care nu au depins de noi, fapt pentru care am mai făcut o solicitare de prelungire, printr-un act adiţional, la partea de proiectare, astfel încât să putem să avem toate avizele luate, să putem să ducem la îndeplinire acest contract. Acest contract, având proiectare şi execuţie, putem să spunem că, până la finele anului 2023, pot fi realizate partea de infrastructură, însemnând fundaţia acestui centru medico-social, care constă în săpătură, inclusiv turnarea betonului, în situaţia în care timpul ne permite.”, declara Daniela Buzescu la şedinţa extraordinară a Consiliului Local de duminică, 10 decembrie 2023.
„Constructorul ne-a asigurat că se poate face lucrarea de fundaţie până la partea de betonare, şi mai devreme de sfârşitul anului. Asta pe partea pe infrastructură. Pe partea de suprastructură, proiectul constă într-un kit de lemn, care se va aşeza pe structură, se vor mai face pereţii exteriori şi pereţii interiori şi se face şi partea de termosistem la pereţii interiori. Tot pentru acest proiect, până la sfârşitul anului, se mai pot achiziţiona acele echipamente şi mă refer la pompa de căldură, la sistemul de ventilaţie şi la panourile solare, care pe noi ne ajută ca, în momentul în care sunt achiziţionate, să fie montate în perioada următoare.”, a continuat Daniela Buzescu.
La câteva zile de la explicaţiile acesteia, fundaţia a fost deja executată, lucrându-se în prezent la suprastructura din lemn, care are şanse să fie gata în timpul rămas până la 31 decembrie 2023.