02/07/2026

A făcut o pasiune pentru ea și a ucis-o, fiindcă femeia nu-i împărtăşea sentimentele

Constantin Bragă, autorul crimei înfiorătoare, care a avut loc duminică, în satul Coteneşti, comuna Stoeneşti, a fost liberat condiţionat din închisoare, la începutul anului 2014, în urma unei hotărâri a Judecătoriei Târgu Jiu. Individul a stat în spatele gratiilor 10 ani, el fiind condamnat iniţial la 13 ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de viol şi tâlhărie. Acum, el riscă să ajungă din nou la puşcărie, pentru o perioadă mult mai mare de timp, la pedeapsa pe care o va primi urmând să i se adauge şi restul de trei ani, cât mai avea de executat.

A stat 10 ani închis pentru viol

Constantin Bragă ar fi trebuit să iasă din închisoare în anul 2017, numai că instanţa Judecătoriei Târgu Jiu a crezut de cuviinţă că bărbatul merită să fie pus în libertate şi reintegrat în societate. „Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu, privind pe condamnatul Bragă Constantin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Bragă Constantin, aflat în executarea pedepsei de 13 ani închisoare, conform mandatului nr. 537/2004, emis de Tribunalul Argeş, în baza Sentinţei penale nr. 451/2004. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2014, la Judecătoria Târgu Jiu.”, se arată în Hotărârea 224 din 29 ianuarie 2014 a Judecătoriei Târgu Jiu. Din nefericire, viaţa în spatele gratiilor pare să-l fi înrăit şi mai mult pe Constantin Bragă. În cei peste doi ani care au trecut de la liberarea sa, bărbatul a mai avut câteva episoade violente şi, poate, dacă autorităţile competente ar fi luat măsuri împotriva lui, ţinând cont şi de faptul că tot se lăuda prin sat că omoară pe cineva, nu s-ar fi ajuns la această crimă, iar Gladiola Elena Vătăşescu s-ar fi bucurat de viaţă alături de familia sa.

Bărbatul şi-a ameninţat cu moartea inclusiv mama şi sora

Criminalul a fost renegat de părinţi, mai ales că şi-a ameninţat în trecut cu moartea inclusiv mama şi sora. „A ameninţat-o de trei ori că o omoară.”, a spus Constantin Bragă, tatăl criminalului, iar mama, Maria Bragă, a adăugat: „Că eu, ca mamă, îi spuneam: “Măi, mamă, nu e bine să faci aşa, măi, mamă, ai făcut destule prostii, te rog frumos, fii băiat cuminte!” Mă aşteptam la aşa ceva din partea lui.” În prezenţa procurorului şi a avocatului din oficiu, suspectul a spus că o avertizase de două ori pe vânzătoare că, dacă nu renunţă la soţ în favoarea lui, o va omorî. Acesta este şi motivul pentru care procurorul a emis o ordonanţă de reţinere şi a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru omor cu premeditare şi cruzime. Judecătorii au admis propunerea şi au dispus arestul preventiv pentru 30 de zile, din 12 aprilie, până pe 11 mai 2016, inclusiv. „Magistraţii Tribunalului Argeş au dispus, marţi, luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, faţă de inculpatul pe care l-am reprezentat din oficiu, atât în faţa Parchetului, cât şi a Tribunalului.”, a declarat apărătorul din oficiu al lui Constantin Bragă, Alin Anton. „Bărbatul, care a mai fost condamnat de două ori pentru viol şi o dată pentru tâlhărie, a recunoscut că a înjunghiat-o pe femeie cu un cuţit, pentru ca aceasta să nu mai fie împreună cu soţul său. Nu regretă fapta.”, a declarat Iolanda Drăguţ, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

De curând, a intrat peste o localnică de 85 de ani, pe care a tâlhărit-o şi batjocorit-o

O bunică în vârstă de 85 de ani a povestit plângând la ce chinuri a supus-o acelaşi bărbat. A siluit-o şi a tâlhărit-o fără să îi pese că este o femeie neajutorată. „A intrat în casă peste mine, a spart uşa, a intrat şi eu am ţipat. Zice: “Nu ţipa, nu ţipa, pentru că eu sunt nebun, ieşit acum din puşcărie şi te omor! Banii sau viaţa!” Tâlharul a făcut ce-a vrut cu mine.”, a spus printre lacrimi bătrâna. „A spus că are două persoane în plan ca să le ucidă şi “o să vedeţi voi, o să auziţi, peste câteva zile”. Deci, a fost, totuşi, ceva premeditat. S-a dus, în mod special, să facă rost de un cuţit şi să o omoare pe această fată, care n-a vrut să cedeze la avansurile lui.”, a fost de părere primarul Paul Marin, care a participat la operaţiunea de prindere a suspectului.

Bragă a fost cuminte în copilărie

Constantin Bragă n-a fost dintotdeauna un om violent. Din contră, a fost un copil cuminte şi n-a pus probleme deosebite familiei şi comunităţii. Mai mult decât atât, nimic din comportamentul său din copilărie nu trăda personalitatea unui viitor criminal. „Am rămas uimită de ce-am aflat. Nu credeam că el va fi în stare să comită o crimă. Am fost colegă cu el până în clasa a VIII-a. Era un copil cuminte, ne jucam împreună, însă cu învăţătura stătea prost. Nici nu ştiu dacă a făcut liceul. Cred că s-a schimbat în rău la puşcărie, că altfel nu-mi explic această transformare monstruoasă a sa. După ce a ajuns la închisoare, părinţii l-au renegat, n-au mai vrut să audă de el. După ce s-a liberat, unui patron de-aici i s-a făcut milă de el şi l-a angajat la depozitul de materiale de construcţii. I-a dat şi o rulotă în care să locuiască.”, ne-a declarat o fostă colegă din şcoala generală. 

Suspectul făcuse o pasiune pentru vânzătoare

Prin Stoeneşti se tot vorbeşte acum că bărbatul făcuse o pasiune pentru Gladiola Vătăşescu, însă, cum femeia nu-i împărtăşea sentimentele, a decis s-o omoare. „Cred că-i plăcea tare mult de ea. Era văzut prin magazin mereu, venea să bea cafea. Dar ea era femeie cuminte, serioasă, nu-l băga în seamă. Până să se întâmple nenorocirea, Gladi era cu colega ei acolo. La un moment dat, ea a plecat la masă şi ăsta i-ar fi zis: „Ehe, cât eşti tu de albă acum, dar să vezi ce-o să te îngălbeneşti când oi auzi ce-am făcut!” Apoi a pândit momentul când a rămas singur cu Gladiola şi a înjunghiat-o.”, ne-a povestit, duminică, o localnică. După ce a fost prins, Constantin Bragă a fost adus la spitalul din Câmpulung, iar de aici a ajuns, sub escortă, la un spital din Piteşti, unde i s-au făcut spălături stomacale şi a fost ţinut sub observaţie medicală, păzit în permanenţă de patru mascaţi, până luni după-amiază, când a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi dus apoi la audieri. Marţi, instanţa Tribunalului Argeş a fost de acord cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, el fiind acuzat de omor.

Miercuri, 13 aprilie 2016, Gladiola Vătăşescu a fost condusă pe ultimul drum de sute de localnici, cei prezenţi la înmormântare fiind marcaţi de felul groaznic în care femeia a sfârşit fără vreo vină. Dumnezeu s-o ierte!

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!