02/07/2026

Maica Anastasia a fost instalată ca stareţă a Schitului „Sfântul Ierarh Modest”. Preoţii Tiţa şi Verme, recompensaţi cu distincţia „Crucea Basarabă”

„Vrednică este!” sunt cuvintele care au marcat instalarea maicii Anastasia în calitatea de stareţă a Schitului „Sfântul Ierarh Modest”, la două luni distanţă de momentul sosirii sale la Stoeneşti. În cuvântarea sa, Părintele Arhimandrit Caliopie a numit aşezarea din vârful dealului „mănăstire”, cum îi spun toţi cei pe care paşii îi poartă în acest loc de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea. Scriptic, locaşul de cult este schit menit să găzduiască măicuţe.

  • „Vrednică este!”

„Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a binecuvântat ca aici să existe o călugăriţă, maica Anastasia, căreia i s-a încredinţat ascultare de egumen.”, a anunţat Arhimandritul Caliopie momentul oficierii slujbei de instalare în această calitate, săvârşită de Arhiepiscopul Calinic.

„Instalăm astăzi, 10 septembrie 2022,  pe Preacuvioasa Maica Anastasia Dincă în slujirea de egumen a Schitului „Sfântul Ierarh Modest”, nădăjduind că Preacuvioşia Sa va lucra cu toată râvna pentru Biserica străbună şi va răspunde cu dragoste chemării Bisericii noastre, spre folosul şi mântuirea bunilor creştini. Domnul Dumnezeu să reverse asupra Preacuvioşiei Sale toate darurile cele bogate, cu spor binecuvântat în toată lucrarea.”, a rostit Înaltpreasfinţitul Calinic cuvintele prin care maica Anastasia a primit însărcinarea de a conduce viitoarea obşte care se va forma aici, căci dorinţa tuturor este de a primi şi alte măicuţe care vor dori să se stabilească la Stoeneşti.

Maica Anastasia, Georgiana Dincă, pe numele de mirean, în vârstă de 37 de ani, este de loc din Călăraşi. S-a călugărit la 18 ani şi, într-o perioadă importantă a vieţii sale, l-a avut ca duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc. În mănăstire şi-a continuat pregătirea, urmând Facultatea de Teologie Ortodoxă – Asistenţă Socială şi a căpătat experienţă de lucru cu bolnavii.

Ultimii zece ani, chiar mai bine, i-a trăit în Grecia. Peste şase ani s-a aflat la Mănăstirea Ormilia, cea mai mare mănăstire de maici din Grecia, cu peste 120 de vieţuitoare de mai multe naţionalităţi. Maica Anastasia era singura româncă de la Mănăstirea Ormilia, metoc al Mănăstirii Simonopetra de pe Sfântul Munte Athos. Următorii trei ani şi ceva i-a petrecut la Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou de la Nea Makri. Aici, tot singura româncă a fost.

În urmă cu două luni, a venit la Stoeneşti şi a continuat lucrările de amenajare a schitului, după reconstrucţia bisericii de către stareţul de la Cetăţuia, creând îmbunătăţiri clădirii administrative şi pavând curtea interioară cu piatră adusă din Grecia. Datorită oamenilor care i-au sărit în ajutor, schitul, unde energia electrică era asigurată, vorba vine, de un sistem modest de şase panouri solare, care abia susţineau iluminatul şi funcţionarea unui frigider, este racordat, în prezent, la această utilitate.

  • Distincţii pentru alţi „vrednici” care au sprijinit reconstrucţia schitului   

Alt moment al ceremoniei religioase de sfinţire a schitului muscelean l-a constituit acordarea distincţiei „Crucea Basarabă” preoţilor Iustin Tiţa şi Marian Verme, „ca semn al preţuirii şi binecuvântării noastre pentru dragostea şi vrednicia arătate faţă de Biserica lui Hristos şi faţă de Schitul „Sfântul Ierarh Modest” şi Mănăstirea Cetăţuia.”

Premierile oficiate de Înaltpreasfinţitul Calinic au continuat cu acordarea medaliei creştin-ortodoxe „Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel” primarului Paul Ion Marin şi secretarului Mănăstirii „Cetăţuia Negru Vodă”, Mihai Florentin Mănescu. Pentru cei care au sprijinit financiar ori cu materiale de construcţie ridicarea din temelii a noii biserici, dar şi restul lucrărilor de amenajare, Biserica a pregătit câte o „distincţie de vrednicie”. Aceştia sunt: Dorin Mirea, Adrian Pancu, Elena Matei, Viorica Văduva, Nicoleta Elena Iugulescu, Georgian Bugheanu, Vasilica Apostol, Mariana Renţea, George Emil Apostol, preotul Vasile Comănescu, Cristian Chingaru, Adrian Ghinete, preotul Constantin Sorin Lupu.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!