Pentru săptămâna 13-17 decembrie, Biblioteca Municipală „Ion Barbu” Câmpulung propune pentru lectură cartea „Crăciunozaurul şi Vrăjitoarea Iarnă”, autor Tom Fletcher, la Editura Arthur 2020.
Crăciunozaurul este cel mai grozav dinozaur, care trage mândru sania pentru Moş Crăciun – cel care străbate lumea în lung şi-n lat, ducând cadouri în Ajunul Crăciunului, mulţumită unei vrăjitoare. Vrăjitoarea Iarnă – glacială, misterioasă, magică, ea are puterea de a îngheţa până şi timpul. Iar când William Tundle află că soarta Crăciunului atârnă de-un fir de păr, el şi Crăciunozaurul trebuie să îşi rişte vieţile ca să-l salveze.
„O carte extraordinar de bună… o aventură captivantă şi o celebrare nuanţată a prieteniei şi dragostei pentru familie.”, a scris „The Guardian”.
Biblioteca Municipală „Ion Barbu” Câmpulung, decembrie 2021
Articolul următor