02/07/2026

ADP taie arborii bătrâni şi periculoşi, plantaţi cu peste 50 de ani în urmă

Copacii şi pomii plantaţi în urmă cu peste 50 de ani, când au început să prindă contur cartierele de blocuri din Câmpulung, au trecut de mult de maturitate, în plus reprezintă un pericol pentru cei care trec pe sub ei. La Serviciul Public de Administrarea Domeniului Public şi Privat Câmpulung sunt înregistrate zeci de solicitări de tăiere de arbori de pe domeniul public. Locatarii reclamă copacii bătrâni, bolnavi sau foarte înalţi, care ar putea să cadă şi să provoace daune majore în urma unei furtuni sau sub greutatea chiciurei sau a zăpezii depuse pe crengi.

Pentru a se putea ajunge la eliminarea celor periculoşi, ADP trebuie să întocmească un dosar pentru fiecare arbore în parte, cu marcarea şi punerea în valoare de la Ocolul Silvic, fotografii, avizul primarului şi al şefului APD, care ajunge în final la Agenţia de Mediu, care are ultimul cuvânt.

Dacă arbori vizaţi au peste 12 metri înălţime, se apelează la un alpinist edilitar, care-l taie pe bucăţi, de la vârf în jos. ADP Câmpulung colaborează cu o firmă de profil, din localitate, Extrem Construct Alpin SRL, de la care, pe 12 noiembrie a achiziţionat astfel de servicii, de tăiere arbori care au între 12 şi 15 metri înălţime. Pentru doborârea a 10 copaci, în grui, APD a plătit societăţii amintite 5.593 lei.

De săptămâna viitoare, ADP va iniţia şi o campanie de plantare arbori în cartierele unde au avut loc tăieri. „De patru ani aveam solicitări înregistrate pentru arborii din Grui, de pe strada General Grecescu. Şi brazii de pe strada Dumitru Măţăuanu, din cartierul Flămânda, i-am mai tăiat. Acolo, de nouă ani tot cereau locatarii să-i tăiem. Am mai avut tăieri pe strada Căpitan Becleanu, la blocul B3, blocul fostului viceprimar Blidaru, de erau în stradă. Există multe solicitări, dar încă n-au venit aprobările de la Mediu, unde durează cam mult procedurile. Toate acţiunile le facem cu temei legal, ca să nu existe probleme după. Prima dată trebuie să facem actul de punere în valoare şi de marcare, pe care-l avizează Ocolul Silvic Câmpulung, fără acesta n-avem ce să căutăm nicăieri. Documentul acesta, cu poze şi cererea cetăţenilor, cu viza doamnei primar şi a mea, se face un dosar care se trimite, pentru fiecare arbore, la Agenţia de Mediu. Agenţia de Mediu dă aviz favorabil sau nefavorabil, nouă ne-au dat mereu favorabil.”, ne-a declarat Bogdan Pătru, directorul ADP.
Pinii din grădina Spitalului TBC, un pericol

Aceeaşi firmă a mai tăiat în cartierele Flămânda şi Vişoi. Vizaţi mai sunt pinii de pe strada Revoluţiei, din curtea Spitalului de Pneumoftiziologie, la fel, un pericol pentru pietoni şi maşini. „Ne-am întâlnim cu doamna primar, cu conducerea de la Spitalul TBC pentru pinii mari, de pe strada Revoluţiei, care sunt periculoşi. Avem solicitare pentru tăierea lor şi de la Distribuţie Olteania şi de la vecinii de acolo. Am tot amânat momentul, dar ne-au copleşit cererile. Când îi tai, te cerată toată lumea de ce ai făcut-o, nu ţin cont că ai o groază de cereri, când cade vreunul şi face prăpăd, nu mai e nici un iubitor de verde prin jur să comenteze! Nu vrem să fie incidente, mai ales că începe sezonul de chiciură, se încarcă pomii, unii sunt şubreziţi.”, a continuat Băgdan Pătru.
Între blocuri se pretează arbori ornamentali
Cartierul Flămânda este şi el plin de brazi, puşi acum peste 50 de ani, care au depăşit de mult acoperişul blocurilor cu patru etaje, crengile intrând în balcoanele locatarilor.

„Mai ales brazii înalţi n-au ce căuta între blocuri, trebui puşi arbori frumoşi, care înfloresc, mititei, care nu sunt periculoşi, există tot felul de conifere, de tuia, pomi normali, ornamentali. S-au pus în anii ’70, şi eu am la blocul 28, unde am copilărit, acolo sunt plantaţi din 1973 de către bunicul meu. Au 50 de ani, la vârsta asta şi în pădure se exploatează. Dacă 10 oameni fac cereri şi unul e vocal pe Facebook că de ce aţi tăiat, ăstuia din urmă îi dă toată lumea dreptate! Toată lumea îşi dă cu părerea, iar reţelele de socializare permit tuturor neavizaţilor să-şi dea cu părerea. Săptămâna viitoare o să facem şi nişte plantări prin zonele pe unde am tăiat. Am făcut un contract cu pepinierele de la Piteşti, care ne furnizează materialul săditor.”, a mai transmis directorul ADP. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!