Acum doi ani, un bărbat din Vlădeşti a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Fata, orfană de tată şi abandonată de mamă, este dată în plasament unei familii din Muscel. Bărbatul a fost judecat şi condamnat cu suspendare, pus să facă muncă în folosul comunităţii şi să-i plătească fetei daune morale. Toate acestea le avea de îndeplinit pe un termen de supraveghere stabilit de instanţă, dar se pare că de o parte din ele nu s-a onorat, din moment ce Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş a cerut revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Dovedind că are un venit foarte mic şi capacitatea de muncă afectată de afecţiuni medicale, individul a scăpat de puşcărie.
Obligat să-i dea adolescentei cu care s-a culcat 10.000 de lei
Bărbatul de 55 de ani, din Vlădeşti, este Constantin Văduva Chira şi a fost acuzat, în 2019, de act sexual cu un minor. Găsit vinovat pentru această infracţiune, individul a fost trimis în judecată şi condamnat. În cazul lui, Judecătoria Câmpulung s-a pronunţat pe 9 martie 2019, pedepsindu-l la doi ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata a doi ani. În timpul termenului de încercare, individului i-au fost impuse mai multe măsuri de supraveghere, printre care să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei şi să presteze 60 de zile, muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Vlădeşti. Sentinţa a mai prevăzut şi obligarea inculpatului la plata de daune morale către adolescenta cu care s-a culcat, în sumă de 10.000 de lei, şi la achitarea cheltuielilor judiciare făcute de stat, de 1.700 lei. În plus, i-a fost atrasă atenţia că dacă nu se onorează de obligaţii, îi va fi revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condamnarea lui Constantin Văduva Chira a rămas definitivă, pe 8 aprilie 2019, prin neapelare.
N-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă, dar a scăpat de puşcărie
Cu aproximativ trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune, manager de caz, a întocmit un raport de evaluare în care a consemnat că cel condamnat n-a îndeplinit integral obligaţiile civile care i s-au impus şi a sesizat instanţa de la Câmpulung.
Constantin Văduva Chira a fost obligat să-i plătească fetei, care a fost parte vătămată în dosar, daune morale în sumă de 10.000 de lei, dar din raportul de evaluare a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş a rezultat că bărbatul nu s-a onorat de aceasta. A fost chemat şi s-a prezentat la toate întrevederile de supraveghere, a înţeles care sunt măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite în sarcina sa, dar, din cauza veniturilor financiare mici, n-a executat obligaţiile civile impuse prin sentinţa de acum doi ani. În cauză a fost efectuată şi o anchetă socială la domiciliul bărbatului, care a reliefat că are o pensie de invaliditate, iar în comunitate este cunoscut ca o persoană cu probleme atât financiare, cât şi sociale, că munceşte cu ziua prin comună, dar din cauza problemelor medicale nu poate depune orice efort fizic, de aceea veniturile sale nu sunt constante şi sunt la limita subzistenţei, condiţiile de locuire ale acestuia fiind, de asemenea, precare.
Dar nici mama fetei, care este reprezentantul ei legal, n-a întreprins niciun demers pentru punerea în executare silită a dispoziţiilor civile stabilite de Judecătoria Câmpulung prin sentinţa penală de acum doi ani.
Instanţa a respins cererea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, care a vrut revocarea suspendării executării pedepsei, situaţia materială şi personală a bărbatului justificând neexecutarea obligaţiilor civile. În cazul lui, din referatul de anchetă socială a rezultat că nu are altă sursă de venituri, cu excepţia sumei de 758 de lei lunar, pe care o încasează cu titlu de pensie de invaliditate şi indemnizaţie socială, din care i se reţin 42 lei.
Adrian TĂNASE