Primul ministrul Florin Cîţu a semnat decizia de eliberare din funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului a lui Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş. Eliberarea din funcţie s-a făcut la cererea lui Miuţescu, care a avut de ales între a fi deputat sau preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, cele două funcţii fiind în incompatibilitate.
Adrian Miutescu a fost numit preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului de către premierul de atunci, Ludovic Orban, la data de 30 decembrie 2019.