La sfârşitul lunii ianuarie 2025, subprefectul judeţului Argeş, Bogdan Minciunescu, şi-a înaintat demisia, invocând dorinţa de a reveni în sectorul privat. Dată fiind înţelegerea la nivelul coaliţiei de guvernare, funcţiile de prefect sunt alocate partidului care deţine şi preşedinţia Consiliului Judeţean în judeţul respectiv.
În cazul judeţului Argeş, unde preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Mînzînă, este membru al Partidului Social Democrat, funcţia de prefect ar urma să fie preluată de un reprezentant al aceluiaşi partid.
În acest context, organizaţia PSD Argeş a propus-o pentru funcţia de prefect pe Ioana Făcăleaţă, în vârstă de 35 de ani, coordonatoarea campaniei PSD Argeş din 2024. Anul trecut, aceasta a candidat pentru un mandat la Camera Deputaţilor, însă a ratat, la limită, obţinerea acestuia, clasându-se pe locul al patrulea, într-un judeţ în care doar primii trei candidaţi ai PSD au obţinut mandate parlamentare.
Pentru funcţia de subprefect, PSD l-a nominalizat pe Marius Pârvu, iar cea de-a doua poziţie ar urma să fie ocupată, cel mai probabil, de un reprezentant al Partidului Naţional Liberal, conform convenţiei din cadrul coaliţiei de guvernare.