02/07/2026

Cetatea Poienari, închisă dacă ninge

La finele anului trecut, consilierii judeţeni au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie actualizată pentru proiectul „Conservarea şi consolidarea Cetăţii Poienari”, finanţat din fonduri europene şi de la bugetul judeţean. Cetatea Poienari este un obiectiv de patrimoniu unic în România, cu o profundă însemnătate, atât din punct de vedere istoric, cât şi din punct de vedere turistic. În cadrul proiectului vor fi executate lucrări de conservare, de reabilitare structurală şi arhitecturală, valoarea fiind de 23.262.100,85 lei, din care 13.614.534,95 lei, contribuţia Consiliului Judeţean şi 9.647.565,90 lei, fonduri europene. Termenul de proiectare este de trei ani, iar durata de execuţie a lucrărilor de 16 luni.

Ca o statistică, cei mai mulţi vizitatori ai secţiilor Muzeului Judeţean Argeş au ales Cetatea Poienari. Circa 90% din cei 60.000 de turişti au ales urcuşul abrupt al celor 1.480 de trepte spre fortăreaţa cetăţii lui Vlad Ţepeş.

Aşa cum a transmis directorul Muzeului Judeţean, Cornel Popescu, monumentul istoric va fi deschis publicului şi anul acesta, de miercuri,  până duminică, între orele 10.00 şi 16.00, ultimii vizitatorii urcând la ora 14.30. „Dacă ninge, Cetatea Poienari este închisă”, a avertizat directorul Cornel Popescu.I.F.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!