Începând cu 1 septembrie 2021, în incinta Şcolii Gimnaziale “C.D. Aricescu” din Câmpulung îşi va desfăşura activitatea o grupă de Grădiniţă cu Program Prelungit. Copiii vor învăţa într-o sală modernă, vor beneficia de spaţiu de joacă, sală de mese, grupuri sanitare nou amenajate. Ei vor fi îndrumaţi de cadre didactice specializate, cu experienţă în domeniul învăţământului preşcolar. De asemenea, se asigură transport cu microbuzul şcolar pe toată raza municipiului Câmpulung, indiferent de zona în care locuiesc copiii. Informaţii suplimentare se pot obţine, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 16.00, la secretariatul Şcolii Gimnaziale ,,C.D. Aricescu”, din strada Republicii, nr. 3, (lângă Spitalul Municipal). Amalia MANOLE