02/07/2026

A născut în ambulanţa SMURD, fără să ştie că e însărcinată

Experienţă inedită, cu final fericit, pentru membrii unui echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung! Solicitaţi să intervină, astăzi, în jurul prânzului, pentru a-i acorda primul ajutor unei tinere de 25 de ani, din Bughea de Jos, care acuza dureri abdominale groaznice şi avea o stare generală de rău, salvatorii aveau să constate ulterior că femeia era…gravidă şi i se apropiase sorocul. Ea, din câte le-ar fi mărturisit, habar n-avea de acest lucru!

Paramedicii s-au lansat într-o cursă contracronometru să o ducă la spital, însă, n-au mai apucat. După câteva minute, au tras pe dreapta şi au ajutat-o să nască în ambulanţă, aplicând ceea ce ştiau până atunci în teorie. Colegii de la Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” Argeş au rămas surprinşi, dar şi impresionaţi de gestul paramedicilor care au preluat femeia, neştiind că aceasta era însărcinată, şi au ajutat-o să aducă pe lume un băieţel. „Salvatorii au fost solicitați să intervină cu un echipaj de prim ajutor calificat la o femeie de 25 de ani din Bughea de Jos, care prezenta stare de rău. Ajunși la locul evenimentului, au preluat pacienta, i-au acordat îngrijiri medicale și au început drumul spre spital. Surpriză, în drumul spre spital, o viață a luat naștere chiar sub ochii paramedicilor SMURD. În aceste momente femeia și copilul acesteia sunt transportați la spital. Aceștia au luat parte astăzi la un eveniment cum rar se mai întâlnește, aducerea unui suflet pe lume, chiar într-o ambulanță SMURD. În sprijin s-a deplasat și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, iar acum femeia și copilul sunt în drum spre spital.”, a fost reacţia reprezentanţilor ISU Argeş, la scurt timp după intervenţa colegilor săi. Alex Barbu

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!