Prezentă la Câmpulung, împreună cu colegii alături de care candidează la Camera Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a vorbit despre cel mai important proiect iniţiat de PSD, Programul Naţional de Dezvoltare Locală. P.N.D.L. a fost considerat de iniţiatori, dar şi de beneficiarii lui o gură de oxigen pentru comunităţile urbane şi rurale. Municipiul Câmpulung, de exemplu, a primit finanţare prin P.N.D.L. I şi II pentru extinderea reţelei de canalizare pe străzile Carpaţi, Zăvoiului şi Locotenent Oncica, reconstrucţia podului de pe Şoseaua Naţională, renovarea fostului Liceu de Fete, reabilitarea unuia dintre cele două fire ale aducţiunii de apă şi modernizarea Liniei Apei a Staţiei de Epurare.
PNDL permite şi investiţii în reţele de gaz
Musceleanca noastră, care deschide lista Argeşului pentru Camera Deputaţilor, a acumulat în Parlamentul României experienţa necesară sprijinirii comunităţilor locale, care şi-au pus la punct drumurile, reţelele de utilităţi, dispensarele şi unităţile şcolare cu fonduri guvernamentale. Simona Bucura Oprescu s-a bătut în Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului pentru realizarea planurilor de dezvoltare ale primarilor, finanţate prin P.N.D.L., un program care, în opinia acesteia, trebuie să continue.
„Nu am cum să nu vorbesc despre cel mai important proiect al nostru şi anume Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iniţiativă pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare în 2016, datorită căreia, în acest moment, în fiecare comunitate din România, avem cel puţin un obiectiv de investiţii. Am încercat să venim cu ceea ce respectiva comunitate are nevoie: canalizare, apă, dispensar, plus cele 9.500 de unităţi, creşe sau grădiniţe. Sunt mândră că am făcut parte din acest Parlament, care a aprobat această lege.”, a precizat deputatul Simona Bucura Oprescu.
Anul trecut, printr-un amendament al Comisiei de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor, s-a introdus Submăsura pentru gaze, care va permite derularea de investiţii în reţele de gaz cu finanţare guvernamentală. „Toate acestea au fost făcute la iniţiativa, prin votul şi prin implicarea noastră. Cred că Programul Naţional de Dezvoltare Locală reprezintă pentru fiecare comună, oraş, municipiu din România un plus. Colegii noştri primari au putut să conteze pe noi atât în faza în care trebuiau să elaboreze proiectele, să ia nişte decizii, cât şi ulterior, pentru a reuşi să înceapă şi să finalizeze investiţiile.”, a mai spus Simona Bucura Oprescu. „În Comisia de Administraţie m-am bătut pentru comunităţile din România, pentru administraţiile publice din România, lucru pe care îl voi face şi în mandatul pe care sper cu ajutorul argeşenilor şi muscelenilor să-l obţin în Parlamentul României.”, a adăugat aceasta.
2020 a complicat procedura de plată a lucrărilor executate
Deputatul muscelean şi-a exprimat regretul că, în 2020, s-a intrat într-un proces de birocratizare a accesării şi implementării fondurilor prin P.N.D.L.. „S-au introdus filtre suplimentare şi, înainte de a se ajunge la plata facturilor, există controale în teren făcute de Inspectoratul de Stat în Construcţii. Din cauza acestora, s-a ajuns la o întârziere foarte mare a plăţii facturilor către furnizori, ceea ce duce cumva la probleme economice, fiindcă acei furnizori care au prestat activitatea au angajaţi. Cu cât îşi primesc banii mai repede, cu atât şi situaţia lor economică se îmbunătăţeşte. Până în 2020, se plăteau facturile în maxim 30 de zile. În prezent, atât primarii, cât şi constructorii se plâng că acest proces a devenit mai birocratic.”, a conchis Simona Bucura Oprescu. M.B.