02/07/2026

Ordinul de începere a lucrării a fost dat. Bulevardul trebuie să fie gata până la sfârşitul anului

Tot în acest an, într-o estimare optimistă a primarului, trebuie schimbate conductele de apă pe străzile Negru Vodă şi Republicii

Ordinul de începere a lucrărilor de amenajare a Bulevardului „Pardon” poartă data de 25 august. La exact un an şi jumătate de la adjudecarea licitaţiei de către firmele Conteh Barengott, Group Concif şi Ratelen Construct, ultimele două fiind asociate şi la execuţia investiţiei din Piaţa Primăriei. Aceasta din urmă a ajuns la un stadiu de 99%, potrivit primarului Liviu Ţâroiu, care a convocat jurnaliştii la o conferinţă de presă, pentru a informa câmpulungenii că-i aşteaptă schimbări importante. Teoretic, şantierul se putea instala şi de a doua zi, pierzându-se deja prea mult timp, din 25 februarie 2019, când cele trei firme ale familiei Răuţoiu au câştigat contractul la preţul de 6.581.387,71 lei. Perioada mare de timp trecută de la desemnarea constructorilor şi debutul lucrării a fost justificată de reprezentantul autorităţii contractante prin obligativitatea obţinerii unor avize şi, în mod special, a avizului de la Ministerul Culturii, întrucât intervenţiile de reabilitare se produc asupra unui sit istoric de categoria A, în care sunt concentrate clădiri cu regim de monument istoric, dar şi imobile cu va-loare de patrimoniu. În afara aprobărilor de la forul naţional de cultură, întârzierea le este imputabilă şi constructorilor, care s-au eschivat că n-au văzut în tema de proiectare că se impune pavaj din granit, pe care au încercat să-l schimbe cu ordinarul beton.     

Din cele 6,6 milioane lei, lucrarea are, în acest an, o alocare de un milion

Pentru a avea credibilitate în faţa câmpulungenilor, primarul a enunţat numărul ordinului de începere a lucrărilor, 20388/25.08.2020, act care le permite echipelor de lucru să se instaleze, deocamdată, pe bulevardul propriu-zis. De marţi curg cele 24 de luni, termenul de execuţie prevăzut în contractul încheiat cu constructorii din Târgovişte, Stoeneşti şi Cetăţeni. „Firma câştigătoare este aceeaşi care a executat Piaţa Primăriei şi alte lucrări în municipiul nostru. Am condiţionat ordinul de începere a lucrărilor pe Bulevardul „Pardon” de finalizarea Pieţei Primăriei. Am ajuns la aproape 99% realizări, mai este foarte puţin de făcut în Piaţa Primăriei, eventual, mici observaţii la recepţia lucrărilor. Am considerat că este cazul să dăm drumul şi acestui proiect. Alocarea bugetară pentru anul 2020 este de 1 milion de lei. La această oră, el poate lucra la valoarea de un milion de lei sau zece miliarde de lei vechi. În situaţia în care depăşeşte suma, sigur vom găsi soluţii să transferăm din alte capitole bugetare către acest obiectiv.”, a precizat Liviu Ţâroiu.

Vă amintim că reabilitarea străzilor Negru Vodă şi Republicii, între cele două intersecţii, de la Policlinică (strada Poenaru Bordea) şi de la fosta Sticlărie (strada Petre Zamfirescu), are la bază proiectul arhitectei Anca Coşa, despre care primarul susţine că a suferit îmbunătăţiri aduse de proiectantul firmei Conteh Barengott: „Am preluat din el ceea ce a fost mai bun, ca să nu-l schimbăm în întregime. Am mers pe aceeaşi linie, cu mici modificări.”   

BULEVARDUL 

Piesa de rezistenţă a investiţiei este Bulevardul „Pardon”, aleea pietonală mărginită de tei, cu care, de altfel, începe lucrarea. „Nu vom lucra nimic pe partea stângă sau dreaptă. În mod normal, trebuie să terminăm bulevardul central cât mai repede.”, a anunţat primarul. Bulevardul şi trotuarele vor fi pavate cu granit, susţine şeful Executivului, aşa cum este în Piaţa Primăriei. „Acum, alegem coloristica şi o să vă chemăm ca să vedem culorile. Pe bulevardul central, încercăm să realizăm şi un motiv naţional, ca să nu fie aceeaşi culoare de la un capăt la altul.”, a adăugat acesta.

REŢEAUA DE APĂ 

Singurele intervenţii, în afara pietonalului care desparte Negru Vodă de Republicii, care este posibil să aibă loc tot în acest an, dacă executanţii schimbă maniera de lucru inacceptabilă de la precedentele contracte, sunt reţelele de apă. „Conductele de apă vor fi schimbate şi pe o parte, şi pe alta. În acelaşi timp, se vor realiza branşamentele la fiecare imobil, la limita proprietăţii, conform proiectului, ca să nu mai spargem ulterior.”

CAROSABILUL 

După încheierea operaţiunii de înlocuire a conductelor de apă, se va lucra alternativ pe strada Republicii şi Negru Vodă. Când se închide una, rămâne deschisă circulaţiei cealaltă. „Cât lucrăm la Republicii, pe Negru Vodă putem permite circulaţia în ambele sensuri, o bandă pe urcare, o bandă de coborâre. Circulaţia va fi deviată, prin spate, pe Matei Basarab, până la „Dinicu Golescu”., îi anunţă primarul pe câmpulungeni.         

CIRCULAŢIA

Potrivit primarului, varianta oferită de proiect menţine un sens de circulaţie, pe strada Negru Vodă. Liviu Ţâroiu a anunţat că intenţionează să ţină cont de cele două propuneri lansate de doi arhitecţi, membri ai Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, care completează proiectul constructorului cu două sensuri giratorii în capetele bulevardului, atât la Biserica „Sfântul Nicolae”, cât şi la Bărăţie. „Ele n-au fost prinse la licitaţie, vor fi realizate ca N.C.S. (n.r. notă de comandă suplimentară). Va trebui să modificăm puţin proiectul vechi, împreună cu cei doi proiectanţi şi cu arhitectul principal, pe parcursul derulării lucrărilor.”, a afirmat primarul. Liviu Ţâroiu a transmis că va avea consultări cu cetăţenii, pentru a afla dacă se pretează închiderea totală a bulevardului pentru traficul auto. În lipsa maşinilor, carosabil va fi utilizat de biciclete, trotinete, role şi alte mij-loace de divertisment ale copiilor şi tinerilor. În varianta în care se închide doar un sens, această destinaţie o va avea strada Republicii. 

PARCĂRI 

„La această oră, sunt o sută de locuri de parcare în centru, pentru care va fi nevoie să găsim o soluţie. Unde să parcheze cetăţeanul, în locul celor de pe bulevard, cu excepţia străzilor laterale?”, context s-a lansat ideea unei parcări supraterane, amplasată în spatele Clubului ARO.                                           

TROTUARE 

Spaţiile de circulaţie a pietonilor vor fi lărgite pentru a fi împărţite de trecători cu cei care caută relaxarea la terase, cafenele, cofetării în aer liber, amplasate pe sensul închis traficului rutier. 

CABLURI 

„În toată zona centrală, toate cablurile electrice, fibre optice, etc. vor fi îngropate. Nu vom mai vedea pe stâlpi niciun colac de sârmă şi fibră. Totul va fi subteran.”, a precizat primarul. 

GARDUL DESPĂRŢITOR 

Gardul viu, care delimitează bulevardul de carosabil, dispare din noul proiect. Totuşi, pentru oprirea cetăţenilor, care nu obişnuiesc să folosească trecerile de pietoni, se vor monta garduri metalice. Dacă din consfătuirile cu cetăţenii rezultă oportunitatea interzicerii totale a circulaţiei auto, se va renunţa la garduri, care nu-şi vor mai avea rostul.   

FAŢADE

Printr-o lucrare separată de cea de amenajare a Bulevardului „Pardon”, primarul Ţâroiu a comunicat că, de la 1 septembrie, intră în şantier două imobile ale Primăriei, aflate în zona de lucru: clădirea de pe Republicii, nr.113 (cu Merceria „Firul Roşu” şi Casa Vacanţei, la parter), care are faţadă şi pe Negru Vodă, şi clădirea de pe Negru Vodă, nr.130 (cu sediul DIGI la parter). „Urmează să intrăm în discuţii cu fiecare cetăţean în parte: cel care va putea să facă, să-şi facă, iar pe cei care nu vor putea să facă, legea ne permite, dacă avem fondurile necesare, să-i ajutăm şi să recuperăm banii într-un termen de cinci-zece ani.”, a conchis acesta. Magda BĂNCESCU      

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!