02/07/2026

O firmă din Mioarele repară două drumuri din Cetăţeni, afectate de ploi şi finanţate de Guvern

Între puţinele reparaţii de drumuri întreprinse în această perioadă, în Muscel, consemnăm intenţia Primăriei Cetăţeni de a pune la punct două drumuri calamitate de pe teritoriul localităţii. Una dintre arterele afectate de intemperiile verii este strada Morăreşti, din satul Cetăţeni, care va fi îmbunătăţită pe o lungime de 700 de metri. Iar celălalt drum local cu probleme de trafic, cauzate de ploile violente ale începutului verii, este strada Soarelui, în satul Lăicăi, unde constructorul are de remediat o distanţă de 1,2 kilometri. Firma, care va onora contractul în valoare de 297.321,50 lei, este din Mioarele, satul Suslăneşti, şi se numeşte SC Beji Trans Deea Logistic SRL. Achiziţia serviciilor de reparaţii ale celor două căi de acces locale a fost realizată prin atribuire directă a contractului, pe 14 august. 

Vă amintim că Cetăţeni se numără printre cele opt localităţi muscelene ajutate să-şi pună la punct drumurile rupte de ploi, cu bani de la Guvern, prin Hotărârea nr.554 din 16 iulie 2020, privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul pe stat pe 2020, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale, publicat în Monitorul Oficial nr.636 din 20 iulie 2020.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!