02/07/2026

Tânărul care a făcut circ cu poliţiştii, cercetat penal pentru distrugere prin incendiere

Exact acum un an, câmpulungeanul Cristian Marius Macaşoi a fost prins de poliţiştii de la Piteşti gonind cu 152 de kilometri la oră prin comuna Mărăcineni. Când a fost rugat să-i însoţească pe oamenii legii la Spitalul Judeţean, pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, tânărul de 30 de ani a refuzat şi a devenit recalcitrant, fiind încătuşat. În august 2015, la Judecătoria Câmpulung a fost înregistrat un dosar penal, în care bărbatul este trimis în judecată pentru distrugere prin incendiere, după ce, în 2006, a mai fost condamnat la 4 ani şi 3 luni. Tot anul acesta a obţinut şi reabilitarea judecătorească pentru ultima condamnare.

Anul trecut, conducea cu 152 de kilometri la oră prin Mărăcineni

    Scandalul a început la Mărăcineni, unde Cristian Marius Macaşoi, atunci în vârstă de 29 de ani, din Câmpulung, a fost prins la volanul unui autoturism Audi A5, alb, şofând cu 152 de kilometri la oră. Imediat după ce a oprit pe dreapta, la semnalul poliţiştilor de la Rutieră, a şi început circul. Pentru că duhnea a alcool şi nu au reuşit să se înţeleagă cu el, poliţiştii l-au încătuşat şi l-au dus la Spitalul Judeţean Argeş, pentru a i se recolta sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În unitatea medicală, bărbatul a făcut show. „De patru ore sunt legat! Nu-mi dă voie la avocat, nu-mi dă voie să vorbesc cu familia, nu-mi dă niciun drept! M-au luat la palme şi m-au băgat în maşină şi m-au adus aici, să dau probe de sânge. Nu m-au prins la volan, dormeam pe bancheta din spate. Dormeam în maşină, nu am bani de hotel. Nu am bani, nu am telefon, nu mi-au lăsat niciun drept. Nu aveam nicio viteză, pentru că dormeam în maşină. Nu refuz să dau probe de sânge, dar vreau şi eu un avocat, să văd de ce sunt adus aici. Nu sunt băut, nu sunt drogat, nu am actele la mine. Le-am zis să mă ducă la Poliţie, să vadă cine sunt. N-am dat în cap la nimeni, n-am furat! Eram în maşină, pe bancheta din spate. Dormeam, pentru că mi-era somn, d-aia dormeam.”, a declarat câmpulungeanul pentru presa judeţeană. Întrucât nu recunoştea că el era la volanul maşinii Audi surprinse de aparatul radar, Cristian Marius Macaşoi a fost dus la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, pentru amprente. În acelaşi timp, poliţiştii au luat amprente şi de pe volanul maşinii, pentru a demonta afirmaţiile şoferului băut.

În 2006, în timp ce era încarcerat la Penitenciarul Slobozia, a fost agresat de cadrele de pază, pentru că a refuzat să îmbrace „zeghea”

    Câmpulungeanul Cristian Marius Macaşoi a făcut cazul unui raport al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki. Bărbatul a reclamat că, pe 24 mai 2006, a fost victima unei agresiuni din partea a patru cadre ale personalului de pază din Penitenciarul Slobozia, agresiune în urma căreia a stat internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia şapte zile. Totul a început când Macaşoi, care executa pedeapsa de 4 ani şi 3 luni de închisoare, trebuia să ajungă în faţa judecătorilor, cărora le ceruse contopirea mai multor pedepse, iar pentru asta trebuia să îmbrace ţinuta penală. Conform conducerii penitenciarului, această ţinută nu este obligatorie în interiorul instituţiei, doar în afara ei, fiind o modalitate de a distinge deţinuţii condamnaţi de persoanele aflate în arest preventiv. Tocmai refuzul lui Cristian Marius Macaşoi de a îmbrăca „zeghea” a declanşat incidentul din 24 mai 2006, agenţii de pază acţionând în forţă pentru a-l imobiliza pe Macaşoi şi a-l îmbrăca în ţinuta penală. În discuţia purtată de reprezentantele Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu Macaşoi, a reieşit că refuzul său de a purta „zeghea” se datora aspectului necorespunzător al acesteia, el afirmând că era murdară şi că nu a dorit să o îmbrace din cauza unei afecţiuni cutanate de care suferea („mâncărime de piele”).
    Pentru că a avut un comportament recalcitrant, bărbatul a intrat în mâinile trupei speciale de intervenţie, iar, potrivit lui Macaşoi, unul dintre cei trei agenţi mascaţi l-a lovit cu pumnul în faţă, după care a continuat să fie lovit cu bocancii şi bastoanele de cauciuc de către ceilalţi agenţi. În ciuda stării sale, a fost transportat la instanţă, încătuşat, în duba penitenciarului, într-un compartiment separat de alţi deţinuţi, unde, pe drum, i s-a făcut rău, iar, în cele din urmă, a fost dus la cabinetul medical al penitenciarului, fără a mai apărea în faţa instanţei, şi de la cabinet, la Spitalul de Urgenţă din Slobozia. În aceeaşi zi, a fost internat cu diagnosticul de politraumatism: „traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie toraco-abdominală, contuzie şold drept.” Pentru incidentul pe care l-a provocat, Macaşoi a fost sancţionat cu 10 zile de izolare severă şi retragerea dreptului de a mai primi pachete timp de o lună, plus că a fost clasificat ca reprezentând un grad sporit de periculozitate.

Anul acesta, a obţinut reabilitarea judecătorească

    La începutul lui 2015, Cristian Marius Macaşoi a înaintat Judecătoriei Câmpulung o cerere prin care solicita reabilitarea judecătorească în ceea ce priveşte pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 636/20.03.2006 a Judecătoriei Slobozia, pronunţată în dosarul nr. 1347/2006. Răspunsul pozitiv l-a primit la al patrulea termen, din 25 mai 2015.
Numele câmpulungeanului a mai fost reclamat de o tânără obligată de el să se prostitueze în Italia
    Gazetaromaneasca.com a prezentat, în ediţia din 24 septembrie 2012, cazul unei tinere de 19 ani, agăţată de Cristian Marius Macaşoi prin metoda „loverboy” şi dusă în Italia să se prostitueze. Tânăra, cu numele de Elena, a fost audiată pe 13 septembrie 2012, la Tribunalul din Vicenza, în procesul în care au fost judecaţi cei care ar fi obligat-o să se prostitueze în Italia. „Au fost zilele cele mai urâte din viaţa mea. M-a adus în Italia cu o înşelătorie, m-a constrâns să mă prostituez, sub controlul surorii sale, şi apoi au băgat în buzunar toate câştigurile mele”, este declaraţia Elenei, relatată de „Il Giornale di Vicenza”. Fata a vorbit îndelung în faţa judecătorului Massimo Gerace şi a procurorului Paolo Pecori în cadrul unei şedinţe de administrare a probelor, iar cei doi presupuşi autori au fost identificaţi: Cristian Marius Macaşoi, de 27 de ani, (n.r. în 2012), român, rezident la Caldiero, şi sora sa, Camelia Georgiana Băitan, de 25 ani (n.r. în 2012). Atunci, cei doi au fost acuzaţi de procurori de inducere, favorizare şi exploatare a prostituţiei. Descinderea care a dus la capturarea lui Macaşoi şi la denunţarea surorii sale a fost efectuată de Secţia a doua a echipei mobile de la Chestură. Detectivii din Vicenza au fost alertaţi de colegii din Taranto. Elena a reuşit să avertizeze o mătuşă, care locuieşte la Puglia şi care s-a adresat imediat agenţilor. „L-am cunoscut pe Marius în România cu câteva săptămâni înainte, a explicat Elena. Mi-a făcut curte, îmi plăcea mult. M-a dus în vacanţă în Germania şi apoi în Italia, cu scuza de a cumpăra o maşină. În realitate, m-a însoţit într-un apartament din Caldiero, unde m-a ţinut închisă zile la rând. Seara, ori mă însoţea el ori mă punea să iau trenul pentru a ajunge la Vicenza, unde trebuia să fac trotuarul pe Viale Verona. M-a pus să mă prostituez vreo patru-cinci seri, de pe 22 pe 26 mai, cu complicitatea surorii sale. Banii pe care îi câştigam, spunea tânăra, erau pentru căsătoria noastră. Am încasat între 150 şi 400 de euro pentru fiecare seară şi ei şi-i puneau deoparte”. Elena a vorbit şi despre controale detaliate din partea celor doi fraţi pentru a nu fugi. „Mi-au luat documentele. Dacă nu ar fi intervenit Poliţia, nu aş fi reuşit niciodată să scap”. Cei doi fraţi au negat acuzaţiile, dar nici până acum nu s-a încheiat ancheta.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!