Fără să ştie că Instituţia Prefectului Argeş l-a dat în judecată pentru numirea controversată a lui Nicolaie Alexe în fruntea Spitalului Municipal Câmpulung, primarul Liviu Ţâroiu a anunţat, luni, în timpul aşa-zisei inaugurări a laboratorului de testare rapidă COVID-19 (RT-PCR), că a făcut demersurile necesare pentru redeschiderea unităţii medicale. „S-au făcut solicitări către DSP și sperăm ca mâine (n.r. 17 iunie), cel târziu poimâine, printr-o hotărâre de Consiliu Local, să revenim la vechea temă a celor două spitale, bineînțeles, cu circuite separate, având în continuare la dispoziție Secția de Infecțioase și o vilă din Spitalul TBC pentru COVID. Noi sperăm să reușim, DSP-ul va fi prezent ca să reprezentăm circuitele când vor fi gata și după aceea să trecem să putem să facem și internările normale, pe care le făceam până acum.”, a precizat Liviu Ţâroiu. Dosarul prin care Prefectura a atacat în contencios decizia de numire a lui Nicolaie Alexe în funcţia de manager al Spitalului Municipal Câmpulung prelungeşte starea de incertitudine în ceea ce priveşte funcţionalitatea unităţii medicale la capacitate maximă, şi nu numai pentru bolnavii de COVID-19. Primarul a ţinut să precizeze şi faptul că nu s-a adus nimic în plus faţă de ceea ce s-a prevăzut pentru funcţionarea laboratorului de testare a virusului.
„Vreau să vă fac încă o precizare, că nu s-a cumpărat niciun echipament suplimentar decât cel care a fost prevăzut în lista de investiții a Spitalului Municipal Câmpulung, pentru că s-a discutat foarte mult că am dublat listele, că am adus aparatul de două ori… Nu este adevărat, toate s-au adus așa cum au fost trecute pe lista de investiții. Prețurile au fost cele care s-au negociat la momentul respectiv, e adevărat, de conducerea interimară, și nu sunt niciun fel de dubii. Am avut un control din partea Curții de Conturi și rezultatele au fost bune.”, a subliniat Liviu Ţâroiu. A. I.