02/07/2026

Jumătate din Consiliu i-a dat cu flit lui Ţâroiu

    Anunţ că s-a ofuscat o purtătoare de cuvânt a ţiganilor românizaţi, fiindcă am condamnat vehement ţigănia din târg. Păi, noi, mâna de români neţiganizaţi din Câmpulung, atât de puţini suntem la minte încât să nu pricepem că ţiganii conduc municipiul, că ţiganii au cele mai mondene afaceri, cu priză la public, au notorietate, au bani, au supranume celebre, au putere şi, ţineţi-vă bine, mai sunt şi 60% din totalul populaţiei câmpulungene?! Şi că nu conduc ăia din Primărie, ci ăia de peste drum?! Tocmai de aceea, în opinia junei, „show must go on”, la aceeaşi amploare, dacă nu se poate mai mult decât ce ne-a oferit noul lider şi noua echipă de sfătuitori. Trec peste lecţia de dominaţie ursărească sub care se află Câmpulungul şi, probabil, sub care va sfârşi, ca să ajung la atitudinea post-sărbătoare a aleşilor, de o nesimţire imposibil de digerat.
    Cine şi-a făcut curaj să iasă din casă marţi dimineaţa, pe la şapte-opt, în prima zi de linişte, după o săptămână turbată, avea parte de o siluire a majorităţii simţurilor. Mirosuri îngrozitoare de stricat, de urină, de fum de la mititeii serviţi clienţilor aproape cruzi, deoarece grătaragiii n-ar fi făcut faţă omorului din Piaţa Primăriei. Marţi dimineaţa, atmosfera păstra încă izul împuţit de hamsii şi de cărnuri perpelite pe grătar. Trotuarele… mizerabile, de nu aveai pe unde să calci de resturi de la tot ce s-a vândut în perimetrul cuprins între Clubul ARO, Piaţa Primăriei, capătul Bulevardului „Pardon”. O împuţiciune de neimaginat, ba neagră, de la cărbunele grătarelor, ba cleioasă de la dulciurile topite de arşiţă, pahare şi cutii de bere, ambalaje şi o mare de chiştoace de ţigări acopereau strada şi trotuarele, pentru că ADP-ul s-a urnit la lucru când soarele era sus pe cer. Ce a urmat, cu titlu de curăţenie, a fost o mozoleală cu apă chioară, când solul ar fi trebuit dezinfectat cu cloramină, cum s-a întâmplat anul trecut. Şi nu doar în Piaţa Primăriei, ci peste tot unde s-a înşirat dezmăţul agreat doar de cei obişnuiţi cu cocina şi vacarmul şi acasă.
    Ca să înţelegeţi că termenul „nesimţire” e prea blând pentru a descrie comportamentul celor care au jurat să apere cetăţeanul, când s-au văzut cu sacii goi, în căruţa cu beneficii, arzând de nerăbdare să fie umpluţi, nu mai spun decât atât: toaletele ecologice, trântite de o minte imbecilă în faţa redacţiei noastre, au fost ridicate miercuri, la prânz! Murdare, mirosind înfiorător, cu uşile lăsate larg deschise de echipa de vidanjori trimisă marţi, cuşetele albastre au făcut imposibilă aerisirea locuinţelor pe canicula cumplită de zilele trecute. De ce le-au lăsat atâta timp, în loc să le fi ridicat luni noapte sau marţi, la prima oră, ca să scurteze chinul proprietarilor de apartamente fără vină?! De nesimţiţi! Altă explicaţie nu există.
    La puţinele momentele de calitate ale Zilelor Municipiului n-au asistat cei care gustă sărbătoarea stradală ţiganizată la maximum. Şi nici consilierii locali. În niciun an nu s-a întâmplat un dezinteres – sau, poate, au avut un interes – să nu participe aleşii care, cu toate uniunile şi fuziunile, suferă de boala „bisericuţelor” în cadrul aceleiaşi formaţiuni politice. Dau exemplul festivităţii oficiale, de la care au lipsit opt consilieri locali! Liviu Ţâroiu şi asistentul său, Bogdan David, au fost susţinuţi din public de nouă colegi, un număr ruşinos, pe care nici nu ştim cum să-l interpretăm: nepăsare, dezbinare, lipsă de respect faţă de Câmpulung şi faţă de comunitate. Nu poţi să te scuzi că eşti în concediu, care poate fi programat după îndeplinirea acestei îndatoriri de consilier local, funcţie care te obligă să fii prezent la ceremoniile organizate de municipalitate.
    Din nou, Ţâroiu n-a avut de partea lui niciun coleg din PSD, lipsind şi Monica Cotenescu, şi Nicolae Dumitrescu. Acesta din urmă, cu excepţia evenimentului sportiv, prin care s-au celebrat cei 20 de ani trecuţi de la promovarea lui ARO Câmpulung în Divizia B, nu a fost văzut la nicio acţiune. Şi nu participă de fel la nicio acţiune. Au lipsit şi liberalii tradiţionali, probabil, din solidaritate cu fostul lor lider, Călin Andrei: Anca Dumitrescu, Lucian Ionescu, Emilian David şi Radu Sălcescu. Au salvat onoarea vechiului PNL Iustinian Stănescu, nevoit să facă pe translatorul pentru bulgari, şi Constantin Chiţulescu, mai puţin preocupat de politică şi mai mult de statistici, grafice şi planuri de măsuri. Iar opoziţia peremistă, formată din Bălan şi Şipoteanu, a lipsit fiindcă nu-l înghite pe Ţâroiu. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!