Ediţia 2015 a Zilelor Municipiului Câmpulung a fost cea mai slabă, caracterizată printr-o dezorganizare totală. Diplomele au fost copy-paste ale celor de anul trecut, cu greşelile aferente, iar programul, asemenea. Nu mai spunem despre concertele care au fost de pomină, mai cu playback, mai cu live! Ca să pună capac acestei sărbători, inspectorii ANAF au desfăşurat o acţiune în forţă şi au făcut prăpăd printre comercianţii care vindeau mici şi bere fără să dea bonuri fiscale. Unii dintre ei au avut tupeul să vândă marfa fără să aibă nici măcar casă de marcat, ţinând evidenţa pe foi. Majoritatea au fost amendaţi, sancţiunile depăşind aproape în toate cazurile o sută de milioane de lei vechi de terasă ori tarabă cu mici.
Unii au fugit şi au scăpat pe moment, iar alţii au continuat să vândă, chiar dacă le-a fost suspendată activitatea
Putem spune că, anul acesta, numai cine nu a vrut nu a primit o bucăţică din domeniul public pentru a-şi amplasa o tarabă sau o mini terasă, cu mese, bănci, dozator de bere şi grătar pentru mici, în Piaţa Primăriei sau în orice colţ din domeniul public, asta, pentru ca banii să „curgă” ca berea din dozatoare. Au fost făcute măsurătorile, în aşa fel încât comercianţii să fie înghesuiţi şi să apuce câte o palmă din spaţiu. Astfel, s-au dat locuri şi celor despre care nu ştia nimeni că funcţionau în domeniul alimentar. S-a ajuns să vândă oricine mici şi bere, chiar dacă nu aveau documente şi casă de marcat.
Ca un tăvălug, în ultima zi a sărbătorii municipiului, luni, 20 iulie, de Sfântul Ilie, peste 20 de inspectori ANAF, de la Alexandria, au luat la pas municipiul, îmbrăcaţi în civil, cu bermude, tricouri şi ochelari de soare, fără ca cineva să pună la îndoială faptul că nu sunt turişti. Au mers pe la terase, au cumpărat de toate şi au văzut că nu au primit niciun bon. Atunci au ştiut cum să acţioneze.
Vizate au fost tarabele şi terasele amplasate în centrul municipiului, pe timpul celor şapte zile, cât au durat Zilele Municipiului Câmpulung. Aproape de ora 16.00, mai multe maşini inscripţionate „ANAF Antifraudă” au parcat în spatele Clubului ARO, iar angajaţii fostei Gărzi Financiare au început controlul teraselor din Piaţa Primăriei, care vindeau mici, bere, suc, hamsii. Până să le vină rândul, patru comercianţi au „tras obloanele” şi au abandonat activitatea, fiind sunaţi de cunoştinţele care au văzut din timp maşinile, sustrăgându-se, astfel, controlului. Însă, în următoarea perioadă, nu este greu de ghicit ce-i aşteaptă, fiindcă reprezentanţii organelor de control au notat cine sunt “fugarii”.
Toţi cei care nu au apucat să fugă şi desfăşurau activităţi de alimentaţie publică au fost găsiţi cu nereguli, iar cea mai gravă faptă a fost a unui comerciant care nu avea nici măcar casă de marcat, evidenţa vânzărilor fiind notată pe un carneţel. Acesta a primit printre cele mai usturătoare amenzi şi, evident, a fost obligat să îşi închidă activitatea. Majoritatea celor care au avut tarabe în Piaţa Primăriei au fost amendaţi cu sume imense, unele şi de peste 100 de milioane. Vorbim aici inclusiv de cei din Câmpulung, despre care se ştie că au luat cele mai mari sancţiuni, fiind găsiţi cu nereguli grave. După câte se pare, cea mai mare amendă a primit-o societatea patronată de Ion Bulugea, „Piatra Craiului”. Reprezentanţii ANAF au creat o “diversiune”, părând că pleacă, însă, după ce au dat o tură de oraş, s-au întors ca să vadă dacă s-au conformat cei controlaţi. Au avut o surpriză de proporţii să constate că cel care a comis-o cel mai rău, neavând casă de marcat, în loc să strângă tarapanalele, a continuat să vândă mici. Astfel, pentru nonşalanţa şi nesimţirea de care a dat dovadă, a primit o amendă zdravănă. Noi am încercat să luăm legătura cu patronii câmpulungeni care au fost controlaţi de inspectorii ANAF, dar nu am reuşit să le obţinem punctul de vedere. Unii nu au dorit să ne răspundă la telefon, iar alţii s-au scuzat că nu au timp să ne ofere informaţii. Singurul care a răspuns întrebărilor noastre a fost Ionică Udrea, care ne-a relatat faptul că societatea sa a primit doar avertisment, pentru că vânzătoarea a ieşit lipsă 16 lei, pe care îi cheltuise prin târg.