Imagini şocante şi dezolante în acelaşi timp, cu peşti morţi şi albia Râului Dâmboviţa complet secată în anumite porţiuni, au fost surprinse şi postate pe Facebook, săptămâna trecută, de reprezentanţii Asociaţiei Aqua Crisius, în zona Defileului Sătic şi satul Podu Dâmboviţei! Sunt imagini care demonstrează încă o dată cum omul pune umărul la distrugerea ecosistemelor şi ne referim în acest caz la rolul devastator pe care-l au asupra mediului înconjurător microhidrocentralele care au împânzit râurile de munte în ultimii ani. Pe cursurile de apă din Argeş, unde au fost amenajate astfel de construcţii, din care unii scot bani frumoşi, albiile sunt mai mult goale, de primăvară, până toamna. Unde găseai cursuri repezi, astăzi, abia mai vezi câte un firicel timid de apă, chiar şi în sezonul ploios.
„Criminal, te doare sufletul să vezi că tot ce a fost viu pe râul ăla a dispărut!”
Aqua Crisius a apărut în 24 mai 2006, din dorinţa de a asigura practicarea pescuitului sportiv-recreativ la standarde înalte şi de a aduce în acelaşi loc oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune. Au o experienţă vastă în administrarea ariilor protejate din zone umede şi se implică în programe de educaţie non-formală, informare, conştientizare şi implementarea unui management piscicol eficient. „Preţul unor baraje: albie complet seacă, zglăvoace (specie strict protejată la nivel european) rămase pe uscat, râu în care acum 100 de ani trăiau lostriţe, azi traversat de pe un mal pe celălalt, în cizme, fără să le uzi sau cum e când lăcomia, hoţia şi batjocura lasă un râu emblematic fără apă! Asta se întâmplă în aval de acumularea Sătic! Ok, e secetă, dar Dâmboviţa, în zona Podu Dâmboviţei – Rucăr, în Parcul Naţional Piatra Craiului, cum poate arăta în halul acesta azi (n.r. 24 aprilie), la o săptămână după ce am sesizat Gărzii Naţionale de Mediu nerespectarea debitului de servitute?”, este mesajul celor de la Aqua Crisius care însoţeşte fotografiile postate pe Facebook. Comentariile nu au încetat să apară, scoţându-se în evidenţă dezastrul ecologic produs de aceste microhidrocentrale, cu largul concurs al autorităţilor care au permis aşa ceva şi se fac acum că plouă, dând posibilitatea unora să se îmbogăţească şi să-şi bată joc de natură! „Cei de la Apele Romane nu dau trei „parale” pe ceea ce înseamnă ecosistem acvatic. Această problemă este întâlnită atât pe apele montane, cât şi în aval, pe lacuri şi baraje, unde scad cotele în perioada de reproducere, astfel încât icrele rămân pe uscat. Asta din punctul meu de vedere este genocid. Şi a doua mare problemă este că râurile montane din Argeş sunt pline de electricieni. Cine credeţi că au generatoare în vârf de munte? Asta este o întrebare retorică. Răspunsul e foarte simplu. Aşa că populările pe care le faceţi şi „bătăliile” cu pescarii sunt făcute în zadar dacă nu rezolvaţi problemele majore. Păcat de muncă, Aqua Crisius.”; „Problema este barajul de la Sătic. Porţiunea de râu de la barajul acesta până la Rucăr este aproape seacă. Păcat de indigen şi de zglăvoace… unele daune vor fi ireversibile. Felicitări pentru implicare!”; „Sigur e vreo micro hidro. Debitele de servitute lăsate sunt atât de subţiri încât pe seceta asta nu e de mirare că a secat. Distrugere… asta înseamnă micro hidro”; „Anul trecut, în toamnă scădeau apa în lacul de sub microcentrala Clăbucet, de lângă Sătic. Mai era foarte puţină apă. Mă gândeam că va fi ceva controlat, că vor da drumul la apă în aval şi vor avea grijă ca peştii să supravieţuiască… Ah! Uite aşa se strică un întreg ecosistem.”; „Acum nu îi interesează decât banul, la bătrâneţe (care prind) îşi iau un animal drăguţ, pisic, căţel sau papagal, merg la biserici, mănăstiri şi ne dau lecţii ce să nu facem, că moare planeta!”; „Cum să nu intre animalele în oraşe când nici apa nu mai este în pădure? Nu mai vorbesc de vieţuitoarele acvatice. Cei care fac aşa ceva trebuie împuşcaţi, împreună cu cei de la Mediu, care ar trebui să urmărească evoluţia în teren a acestor avize pe care le dau. Nu poţi avea grijă de mediu din birou. La felul în care se ocupă de aceste probleme, Ministerul Mediului trebuie desfiinţat.”; „În ţară sunt foarte multe râuri mici (la munte) care nu mai curg deloc. Interese de familie.”; „Cineva primeşte bani pentru dezastrul făcut!”; „Ar trebui să le demoleze toate barajele, fiindcă nu respectă regulile de mediu!”; „Criminal, te doare sufletul să vezi că tot ce a fost viu pe râul ăla a dispărut. Vai de ţara asta!”, sunt câteva dintre comentariile celor care iubesc natura.
Proiecte de distrugere a mediului în numele certificatelor verzi!
Prezentate drept alternativa verde la poluanta energie produsă în termocentrale cu cărbune, beneficiare a unei generoase scheme de subvenţionare susţinute de stat, dar şi de consumatori, microhidrocentralele au devenit o afacere înfloritoare în România. Pentru fiecare microhidrocentrală (MHC – unitate a cărei putere instalată este sub 10 MW) statul dă trei certificate verzi, la fiecare MWh livrat în sistem, în valoare totală de 390 de lei. Aceasta, pe lângă preţul propriu-zis al energie vândute. La o putere instalată totală a MHC din România de 327 de MW, subvenţiile primite de patronii MHC se cifrează la sute de milioane de euro anual. Profiturile sunt asigurate chiar dacă energia electrică ar fi dată degeaba. Frenezia construirii microhidrocentralelor a început în urmă cu mai bine de 10 ani, pe când apele de la noi au fost cedate cu uşurinţă unor investitori privaţi şi celor de la Hidroelectrica, pentru a fi exploatate la maxim. În goana unora după profit, nu s-a mai ţinut cont nici de legislaţia privind protecţia mediului nici de faptul că unele areale sunt protejate. Aşa s-a ajuns, fie că vorbim de microhidrocentrale, sau de centrale mai mari, ca zeci de râuri şi pâraie să fie trase prin ţeavă, cu largul concurs al celor de la Apele Române. Se poate spune că avem poate cea mai mare distrugere de mediu din munţii României, o nenorocire la fel de mare ca defrişările masive, sau depozitele de gunoi în mijlocul naturii. Avem o ţară minunată şi ne batem joc de ea, iar toată lumea ne arată cu degetul că nu ştim să preţuim zonele protejate pentru care ne invidiază multe ţări. Toţi cei care s-au perindat pe la conducerea ţării, indiferent de culoarea politică, sunt vinovaţi pentru dezastrul natural al ţării (nu mai vorbim şi de celelalte!!!), pentru că s-au întrecut în promisiuni, în timp ce investitorii şi-au văzut de ale lor, continuând proiectele aberante de distrugere a mediului înconjurător, la adăpostul legii şi în numele certificatelor verzi! Alex BARBU