
Într-o vreme în care gusturile se schimbă de la o zi la alta, există locuri care aleg să se întoarcă la ceea ce nu se demodează niciodată: mâncarea făcută cu rost, din ingrediente bune și după rețete care au trecut proba timpului. Un astfel de loc şi-a deschis porțile în municipiul Câmpulung, pe Șoseaua Națională, la Apa Sărată, în apropierea Muzeului Autoturismului Românesc. Se numește Restaurant&Grill „Origini”, iar numele spune aproape totul despre povestea acestui nou punct gastronomic din Muscel. La „Origini”, bucătăria tradițională musceleană este readusă în prim-plan, cu preparate care amintesc de mesele de odinioară, de gospodăriile în care mâncarea era pregătită cu răbdare și de gustul autentic al produselor locale.
De la bulzul ciobănesc la micii sfârâind pe foc de lemne

Meniul este construit în jurul unor produse și preparate românești îndrăgite: bulz ciobănesc, pastramă de oaie, telemea, caș proaspăt, brânză de burduf, urdă, cârnați de porc, sloi, dar și fripturi pregătite la grătar. Iar pentru cei care consideră că o masă românească adevărată nu poate fi completă fără ei, la „Origini” nu lipsesc, bineînțeles, mititeii. Secretul este, înainte de toate, materia primă. Reprezentanții localului pun accent pe produse provenite de la ferme și producători locali, pentru ca preparatele să păstreze cât mai mult din savoarea și autenticitatea locului. Aici, tradiția nu este doar un cuvânt frumos folosit în meniu. Este o filozofie. Brânzeturi cu gust adevărat, carne aleasă, pâinici calde, mămăligă și preparate gătite ca odinioară, într-un ambient în care musafirii sunt invitați să lase deoparte graba de zi cu zi și să se bucure de masă.
„Tu te relaxezi. Noi gătim.”

Restaurant&Grill „Origini” se adresează tuturor celor care iubesc mesele în familie, întâlnirile cu prietenii și momentele petrecute în jurul unei mese pline. „Adună familia și vino la Origini — mici pe foc de lemne, mămăliga cu brânză, pâinici calde. Tu te relaxezi. Noi gătim.” – este invitația pe care o lansează reprezentanții localului.

Iar pentru că momentele importante merită să fie sărbătorite într-un loc pe măsură, „Origini” este pregătit să găzduiască și aniversări, botezuri, petreceri cu prietenii sau alte evenimente speciale. Fiecare astfel de întâlnire poate deveni o experiență aparte, într-o atmosferă autentic românească, cu preparate tradiționale și ospitalitatea specifică locurilor în care masa este mai mult decât o simplă masă – este prilej de întâlnire, de povești și de bucurie.
O oprire cu gust, la Apa Sărată
Poziționat pe Șoseaua Națională, la Apa Sărată, în apropierea Muzeului Autoturismului Românesc, „Origini” își propune să devină un loc în care muscelenii, dar și cei care ajung în zonă, să redescopere plăcerea unei mese românești adevărate.

Pentru că uneori nu este nevoie de preparate sofisticate pentru a te convinge. Este suficient un bulz bine făcut, o bucată de pastramă, o brânză adevărată, o pâinică proaspătă, o mămăligă cu brânză și câțiva mici sfârâind pe grătar. La „Origini”, gustul de altădată își găsește din nou locul la masă. Restaurant&Grill „Origini” – locul unde tradiția musceleană se întâlnește cu pofta de mâncare și cu bucuria de a fi împreună. Adună familia. Cheamă prietenii. Vino la „Origini”! Narcis Manole