02/07/2026

Tânărul care şi-a înjunghiat amicul face sărbătorile în arest

La mijlocul septembrie, un tânăr de 18 ani a ajuns, în stare gravă, la spital, după ce a fost înjunghiat cu un briceag de un amic de pahar, cu şapte ani mai mare. Agresorul a fost identificat de oamenii legii şi arestat preventiv. De atunci, la cererea Parchetului, instanţa i-a prelungit arestarea preventivă, la fel a făcut-o şi la ultimul termen, din 19 decembrie, decizie pe care tânărul a atacat-o, urmând ca instanţa superioară să soluţioneze apelul.

Aşa cum v-am spus, joi, pe 19 decembrie, Andrei Robert Nicolae Cladoveanu a ajuns în faţa magistraţilor Tribunalului Argeş, care au admis propunerea Parchetului şi, în consecinţă, au prelungit măsura arestării preventive. Astfel, Andrei Robert Nicolae Cladoveanu, în prezent aflat în arestul IPJ Argeş va sta acolo încă 30 de zile, până pe 20 ianuarie 2020, inclusiv. Tânărul a contestat decizia, urmând ca la Curtea de Apel Piteşti să se dea decizia finală.

Se pare că incidentul sângeros a pornit de la băutură, după ce patru tineri, cu vârste de 18, 22, 23 şi 25 ani au chefuit într-un local din Câmpulung, iar după ce acesta s-a închis, au continuat la unul dintre ei acasă, într-o garsonieră închiriată în blocul de vizavi de Colegiul „Dinicu Golescu”. La ziuă, în jurul orei 7.30, duminică, 22 septembrie, după ce băutura le-a luat minţile, petrecăreţii s-au luat la ceartă, iar apoi la bătaie. Conflictul a degenerat, ajungându-se până acolo încât unul dintre ei a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe amicul de 18 ani, de două ori în zona toracică, atingându-i unul dintre plămâni. Dându-şi seama de gravitatea faptei, tinerii au sunat la 112, apoi au fugit. Adolescentul rănit a ajuns la spitalul din Câmpulung, însă, pentru că starea lui era destul gravă, a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Universitar, din Capitală.

Fugarii au fost prinşi la câteva ore de poliţiştii câmpulungeni şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Potrivit anchetatorilor, în conflict au fost implicaţi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!