25.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

Apărătoarea garajelor are un mesaj pe care îl repetă obsesiv. Femeia ameninţă că dă în judecată pe toată lumea!

În preajma expirării ultimatumului de 30 iunie 2021, când deţinătorii de garaje rămâneau descoperiţi de contract şi obligaţi să elibereze domeniul public, a început să ţiuie agasant o cetăţeană asociată cu o aşa-numită mişcare civică. Mişcarea civică, limitată la mediul on-line, unde sunt proferate în prostie ameninţări cu judecata la adresa primăriţei şi a celor care aplaudă proiectul ei, nu este susţinută nici măcar de „garajişti” într-un număr demn de luat în seamă. Mulţi dintre cetăţenii cu garaj se aşteptau ca, într-o zi, să li se ceară să elibereze terenul statului, de aceea nu dau curs îndemnurilor agresive de a susţine o acţiune inutilă. Am încercat să aflu din postările zbuciumate argumentele femeii pe nume Geanina Bebeşelea, pentru ieşirile anti-Lasconi, pornite de la garaje şi extinse la programul electoral al acesteia. În afară de faptul că dă în judecată pe toată lumea, mare lucru nu este de înţeles din mesajul arid în motivaţii. La orice zice primarul, dă în judecată! La ce scrie ziarul, dă în judecată! Când nu jeleşte garajul, jeleşte neîndeplinirea promisiunilor primăriţei în nouă luni de mandat, în care „Femeia Minune” Elena Lasconi trebuia să facă ce ne-a promis Ţâroiu în 2016: Câmpulungul, un oraş de nerecunoscut. Slavă Domnului, cartierele vor deveni de nerecunoscut, în sensul bun, demolându-se garajele!

Frământările celei mai înfocate apărătoare a garajelor

Cetăţeana Geanina Bebeşelea a profitat de emisiunea de la postul Clar TV, de joi, 8 iulie, la care colegul Sorin Durdun a avut-o invitată pe primăriţa Elena Lasconi, pentru a-i adresa câteva întrebări. Frumos, nimic de comentat. Cetăţenii erau invitaţi să-şi spună păsurile la un număr de whatsapp, invitaţie care n-a fost ratată de doamna care îşi apără garajul şi care are şi alte curiozităţi administrative.
Elena Lasconi, împreună cu moderatorul emisiunii „Obiectiv Muscelean”, a citit toate întrebările femeii, care au arătat astfel:
„1.Ce aţi construit în acest oraş sau oriunde în România ca să cereţi demolarea garajelor? Câţi dintre consilierii care au votat dărâmarea garajelor au garaj sau au plătit vreodată impozit pentru un garaj?
2.Vă permiteţi să trageţi dungi pe drumul public şi, din două benzi, să-l transformaţi în sens unic, pentru impozitarea auto care stă într-un chenar de cretă?
3.Consideraţi că, în baza HG 57 – Codul Administrativ, aţi fi avut obligaţia de a forma o comisie pentru reducerea birocraţiei?
4.De ce în Câmpulung este lăsat totul în paragină şi doriţi cu atâta patos să dărâmaţi? Sunt sigură că nu se va răspunde la aceste întrebări.”, este mesajul cetăţenei care este frământată şi de alte carenţe ale municipiului, nu numai de curăţarea cartierelor de garaje.
Elena Lasconi a răspuns la toate întrebările petentei

Întrebările lipsite de potenţialul de a deranja au beneficiat de răspunsuri din partea destinatarei. Vi le vom prezenta întocmai cum au fost oferite.

„1.Faptele vor vorbi. Am construit. Până una-alta, Câmpulung a ajuns pe hartă şi se vorbeşte despre Câmpulung. Eu nu dărâm nişte blocuri. Eu dărâm nişte construcţii ilegale. Este aberant că avem această discuţie. 1.200 de garaje sunt ilegale. Dar, pe lângă cele 1.200, eu sunt sigură că găsim 200-300 care n-au nici contract făcut. Uitaţi-vă ce aberaţie s-a întâmplat la Câmpulung! Oamenii funcţionează într-o inerţie şi nu reuşesc să înţeleagă. Primarii de până acum au făcut contract pentru domeniul public ocupat de o construcţie ilegală. Dacă cineva constată că aţi construit ceva în zona de sit, pentru acest lucru există dosar penal. Este infracţiune. Ce se întâmplă dacă construieşti ceva ilegal, dar nu în zona de sit? Amenda este între 1.000 şi 100.000 de lei.
2.A doua întrebare este aberantă, dar o să răspundem la ea. Este vorba despre faptul că ADP a făcut 4.000 şi ceva de metri pătraţi de trasări pe străzi şi eu cred că este în regulă să se vadă toate dungile. Doamna a încercat să amestece puţin lucrurile: trageţi dungi pe drumul public, vreţi să-l transformaţi din două benzi în sens unic. Da, facem sens unic ca să nu sufocăm zona de centru, mai ales în această perioadă în care se fac lucrări.
3.Nu, n-am obligaţia să fac o comisie de reducere a birocraţiei. Pentru că nu este cazul în momentul de faţă. Eu lucrez la reducerea birocraţiei prin digitalizare.
4.Eu vorbesc despre fapte, nu poveşti. Dacă aţi urmări colegii mei primari, care sunt la primul mandat, există o campanie extrem de agresivă şi sunt absolut sigură, am şi informaţii, că este finanţată de un partid din vechea clasă politică. Avem următorul slogan: nu a făcut nimic! Ce poţi să spui despre un primar aflat la primul mandat? Că e hoţ, că e corupt? “Nu a făcut nimic” poţi să spui despre cel pe care vrei să-l faci prost. E vorba românească „să nu intri în lături că te mănâncă porcii!”. N-am să fac niciodată asta. Eu ştiu în ce m-am băgat, ştiu că sunt o persoană publică, ştiam că urma o luptă grea, este o luptă foarte grea, dar n-am venit aici nici ca să mă plâng, nici să fac altceva decât să construiesc. Oamenii vor vedea, oamenii de bună credinţă vor avea răbdare şi nu vor fi vocali în această perioadă, pentru că ştiu că înseamnă timp.”

Cu toate că i s-a răspuns, Bebeşelea o ameninţă din nou pe Lasconi cu judecata

Deloc neaşteptat anunţul post-emisiune al lui Bebeşelea, care, „surpriză!”, dă în judecată! Motivul: imaginea i-a fost prejudiciată şi n-a avut dreptul la replică. Iată ce scrie prejudiciata prin răspunsurile care nu conţin nici cea mai mică intenţie de a leza imaginea sau demnitatea expeditoarei nedumeririlor:
„În urma emisiuni difuzate de Clar Tv de la orele 21.00 din data de 8.07. 2021, D.na Lasconi cu acceptul mediatorului, mi-au adus Grave Prejudicii de Imagine în Spațiul Public, fără sa pot beneficia de Dreptul la Replica în conformitate cu Legea Audiovizualului 504/2002. D.na Primar în urma declarațiilor făcute în media va cer sa va Cereți Scuze PUBLIC! În caz Caz Contrar, ma vad nevoita sa va acționez în Instanta pentru Infracțiuni Contra Demnității Art. 205 Cod Penal cu Daunele suferite pentru Repararea Imaginii.”
Textul v-a fost prezentat aşa cum a fost postat pe site, cu gramatica autoarei, fără semne de punctuaţie unde trebuie, cu semne de punctuaţie puse unde nu trebuie, în ideea de a nu fi şi redacţia noastră dată în judecată pentru un eventual atac la adresa talentului scriitoricesc şi/sau a profunzimii intelectului care emană astfel de mesaje.
Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!