02/07/2026

Iulian Chiriţa, de la CS Pristavu, locul 4 în topul celor mai buni jucători de tenis de masă din 2019

Sala „Atena” a Hotelului Sport din Buzău a găzduit, săptămâna trecută, Gala Federaţiei Române de Tenis de Masă Romstal, în cadrul căreia au fost premiaţi cei mai buni sportivi, antrenori, preşedinţi de cluburi şi nu numai, pe baza rezultatelor obţinute în 2019. În Top 10, la jucători, s-a aflat şi Iulian Chiriţa, de la CS Pristavu Câmpulung, iar printre premianţi l-am regăsit şi pe antrenorul Mădălin Ionaşcu.

Laureaţii galei din acest an au fost Bernadette Szocs, Ovidiu Ionescu şi naţionala feminină (Elisabeta Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu – antrenor Viorel Filimon). Pe locul secund s-a clasat Adina Diaconu, iar treapta a treia a podiumului a fost completată cu Darius Movileanu şi Elena Zaharia. Iulian Chiriţa s-a clasat pe poziţia a patra, urmat de Tania Plăian (5), Rareş Sipoş (6), Cristian Pletea (7), Darius Ionescu (8), Ioana Sîngeorzan (9), Adela Strună şi Bianca Meiroşu (ambele pe 10). „Devenită deja tradiţie a federaţiei, Gala FRTM ROMSTAL 2019 a reunit la start sportivi, antrenori, staff tehnic, membri ai federaţie, preşedinţi de cluburi, dar şi invitaţi speciali. Aşa cum v-am obişnuit, lucrurile frumoase se întâmplă în familie. Da, suntem, probabil, una dintre cele mai frumoase familii din sportul românesc, care, an de an, construieşte temelia performanţei şi visează înalt. Vorbele noastre sunt întotdeauna acoperite de rezultate, aprecierea de care se bucură sportivii noştri, antrenorii şi federaţia în Europa şi în lume, este demnă de atenţia tuturor. Am premiat în cadrul galei pe cei mai buni sportivi, pe cei mai buni antrenori, preşedinţi de cluburi şi nu numai, dar am dăruit şi premii speciale oamenilor care au marcat momente cheie în viaţa noastră”, a declarat Beatrice Romanescu, marketing manager la FRTM. Reamintim că, în afara unor rezultate naţionale de excepţie, Iulian Chiriţa este campionul ITTF Wolrd Hopes Challenge 2019 şi s-a clasat pe locul doi în Top 10 Europa la juniori II! Tot în cadrul galei de la Buzău, antrenorul de la CS Pristavu Câmpulung, Mădălin Ionaşcu, care se ocupă şi de pregătirea lotului naţional de juniori I a fost răsplătit de federaţie cu „Premiul special”, în timp ce clubul muscelean, patronat de Gheorghe Pristavu, a primit „Premiul pentru cluburile ai căror sportivi au avut cele mai bune rezultate în 2019”. Alex BARBU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!