02/07/2026

Şeful cel dur

Un tip care, printr-o conjunctură favorabilă, a ajuns într-o funcţie la care visa, nu-şi mai încape în piele de bucurie. Dacă la început părea un tip de gaşcă, apreciat de subalterni, sociabil, de o bună bucată de timp, omul cu funcţie îşi terorizează colegii. I se pare că este cel mai valoros din instituţie şi că fără el treaba nu ar merge, adică este de neînlocuit. De curând, insul a simţit pe pielea lui ce înseamnă să fie marginalizat şi cu postul ameninţat. Acestuia i se pregăteşte o mare surpriză, care îi va schimba viaţa radical. Pe la colţuri se vorbeşte că şefului cel dur i se pregăteşte mazilirea, iar subordonaţii au şi început să adune sticle de şampanie şi pişcoturi, pe care le ţin ferecate prin birouri, pentru momentul mult aşteptat. Oamenii sunt răbdători când ştiu că vor scăpa de căpiat. 

Fetiţa lui tata

Nu prea frumoasă şi mai înceată în gândire, o fetişcană s-a născut sub o stea norocoasă, pentru că tăticul ei este un om important într-o urbe sărăcită, gri şi plină de praf. Fata, după ce a terminat liceul, s-a târât printr-o facultate particulară, precum gâsca prin apă, dar a ajuns să lucreze într-o firmă cu pretenţii. Dar nu pentru că ar avea cine ştie ce veleităţi, ci pentru simplul motiv că babacul a ştiut la cine să apeleze, pentru ca progenitura să aibă o viaţă liniştită şi prosperă. Nu contează că mimoza abia leagă două vorbe, căci stăpânul afacerii a înfipt-o într-o funcţie cu autoritate şi răspundere, iar pe deasupra în subordinea fiţoasei mai sunt persoane, care sunt de zeci de ori mai isteţe decât fata lui tata.

Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!