Cap. IV
CĂMINUL CREDINŢEI ŞI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
1.Căminul credinţei – locuinţă divină împodobită cu sfinţenia Casei lui Dumnezeu! (Ioan 14:23)
Sfinţenia Casei lui Dumnezeu exclude strigarea, cearta sau mânia în casă. Dacă ar fi un frate în casă, am fi atenţi, dar dacă este Domnul Hristos acolo, să ne permitem oare strigări, sau mânii sau amărăciuni? Se potrivesc acestea prezenţei Domnului Hristos în casele noastre? Apostolul Pavel spune în această privinţă: „orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” Efeseni 4:31. Este potrivit, oare, ca în adunare, în societate sau în vizită să fim atenţi, iar în casă să ne permitem lejerităţi de comportare, când ştim bine că aici locuieşte Dumnezeu? Se cuvine deci să fim foarte atenţi la atmosfera potrivită sfinţeniei lui Dumnezeu, pentru că „orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie sau strigare” tulbură şi umbresc prezenţa lui Dumnezeu, împiedicând părtăşia practică cu El. În această privinţă, singurele strigăte care s-ar potrivi ar fi cele „de bucurie şi de mântuire” „înălţate în corturile celor neprihăniţi”, ca expresie a bucuriei şi a recunoştinţei faţă de Dumnezeu.
Sfinţenia potrivită prezenţei lui Dumnezeu exclude glumele. În această privinţă, ne putem gândi la acea comportare uşuratică a lui Lot, a acelui „neprihănit chinuit” din vechime care, probabil, îşi permitea glume în casa lui, din moment ce, invitându-i pe ginerii săi să plece împreună cu el, sub imperativele urgente ale deciziei lui Dumnezeu de a arde cetatea, aceştia credeau că glumeşte (probabil că Lot mai glumise şi în alte împrejurări) Geneza 19:14. Nu se potrivesc nicidecum glumele în prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum nu se potrivesc nici în adunare! Şi tot din cartea Geneza citim că Dumnezeu nu va poposi în casa lui Lot, căci după ce va vizita personal casa lui Avraam, la Lot va trimite doar doi îngeri. Într-o casă cu glume, cu neseriozităţi, cu uşurătăţi, într-o casă unde se permit lucruri ca şi cum ar fi absent Cel ce este pretutindeni prezent, nu poate veni Dumnezeu.
Sfinţenia prezenţei lui Dumnezeu exclude şi acele plăceri personale, pe care, de exemplu, şi le permitea Isaac: „fă-mi o mâncare cum îmi place mie şi adu-mi s-o mănânc” Geneza 27:4. Ce multe şi mari necazuri au decurs din această plăcere, aparent nevinovată! Probabil că şi Esau îşi va însuşi de la tatăl său plăcerea pentru mâncăruri gustoase, dar faţă de comportarea lor, tinerii credincioşi din Babilon sunt o replică dată cu toată seriozitatea; Isaac îşi permitea să mănânce o mâncare gustoasă, în timp ce Daniel împreună cu prietenii săi au socotit potrivit să se abţină de la lucrurile acestea. Oricui îi place o mâncare gustoasă şi am putea spune că la noi acasă suntem liberi, dar nu e chiar aşa. Suntem liberi numai ca să locuim în sfinţenie cu Dumnezeu şi, „fie mâncând, fie bând, fie făcând orice altceva, să le facem spre slava lui Dumnezeu”; rânduiala creştină presupune să faci totul în Numele Domnului Hristos, a Cărui mâncare era să facă voia lui Dumnezeu 1 Corinteni 10:31; Ioan 4:32. Libertatea de a mânca oricum şi orice aduce suferinţă în viaţa omului, fie de ordin moral sau psihic, fie fizic, pentru că, de pildă, obezitatea sau îngrăşarea este o consecinţă a nestăpânirii în ce priveşte mâncarea. Nu suntem liberi nici în casă, nici la masă, pentru că nu suntem pe maidanul libertăţii, impus de imperativul iadului, ci suntem sub rânduielile cereşti, pe care le-am acceptat prin mântuire, atunci când am crezut în Domnul Hristos.
Sfinţenia casei lui Dumnezeu exclude vicleşugurile şi înşelăciunile; şireteniile unui Iacov de altă dată pot merge până la o vreme, pot avea rezultatele scontate, dar cu siguranţă nu se potrivesc Betelului sau Casei lui Dumnezeu. Când Iacov va reveni disciplinat pe drumul care-l va conduce spre Betel, Dumnezeu va lupta cu el ca să-1 zdrobească, arătându-i că nu se poate merge la Betel oricum. Betelul îl înţelegem împlinit în atmosfera de adunare, dar în primul rând, în atmosfera de casă, acolo unde locuieşte Dumnezeu. Din pricina aceasta, pe când se apropia de Betel, pe drumul de întoarcere, el a trebuit să dea aceste dispoziţii celor din casa lui: „scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o” Geneza 35:2-3. Aceste cuvinte au fost rostite de un Iacov disciplinat şi determinat de Dumnezeu să se supună rânduielilor Betelului. Dacă ar fi ştiut mai devreme să dea aceste dispoziţii, poate n-ar fi pierdut-o pe Rahela; ea s-a prăpădit pe drumul de întoarcere, pentru că furase dumnezeii tatălui său şi îi ascunsese cu grijă, reuşind să-l înşele pe Laban Geneza 31:34. Din pricina acestor situaţii, Iacov s-a jurat şi i-a zis lui Laban: „să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi” (versetul 32). Laban nu i-a găsit, dar Dumnezeu a împlinit cuvântul rostit de Iacov şi Rahela a murit pe drumul care ducea la Efrata Geneza 35:19. Nu se potrivesc lucruri furate în casă, alături de Dumnezeu! O mantie frumoasă de Şinear, o placă de aur şi argint, ca în cortul lui Acan, de bună seamă că exclud locuirea lui Dumnezeu.
(Continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424