02/07/2026

Duminică se dau ceasurile înapoi

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 octombrie 2019, la ora oficială de iarnă, când ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4.00 devine ora 3.00. Va fi practic cea mai lungă zi a anului, având 25 de ore. Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932, acesta fiind utilizat în peste 100 de ţări din întreaga lume. În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore. Introducerea orei de vară a avut ca scop creşterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui şi a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

În ciuda faptului că s-a vorbit foarte mult, începând de anul trecut, că se renunţă la schimbarea orei, decizia definitivă nu a fost încă luată, aşa încât, cel puţin anul acesta şi la anul, se va continua această practică. Astfel, vom reveni la ora de vară, când ceasurile se dau înainte cu o oră şi ora 3.00 devine ora 4.00, în ultimul weekend din martie 2020, adică în noaptea de 28 spre 29 martie 2020. Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană. Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021. Ţările Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia asupra alegerii lor până anul viitor în aprilie, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare anul acesta, dar unele ţări europene s-au opus. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!