02/07/2026

Primăria angajează casă de avocatură ca să dea în judecată Grup Corint

Aleşii locali câmpulungeni au fost convocaţi ieri, 8 iunie, în cadrul unei şedinţe de îndată a Consiliului Local. A fost mai mult una fulger pentru că a durat sub şase minute. Au dat curs convocatorului Maria Cotenescu, Liviu Ţâroiu, Nicolae Dumitrescu, Lucian Ionescu, Emilian David, Iustinian Stănescu, Manuel Zenovie, Ionel State, Ion Dumitraşcu, Dan Şipoteanu, Marian Ciobanu. Cei care nu au fost interesaţi de soarta proiectului Kretzulescu şi au preferat să nu se prezinte la întâlnire au fost Cristi Creţu, Marian Vlad, George Bălan, Ionică Udrea, Anca Dumitrescu, Constantin Chiţulescu. 
Primul proiect de hotărâre care a trecut extrem de rapid a avut ca subiect rectificarea bugetului local pe cheltuieli şi rectificarea bugetului de venituri proprii şi subvenţii pe capitole de venituri şi cheltuieli. Mai mult i-a luat lui Bogdan David să citească enunţul proiectului decât dezbaterea acestuia. Cel de-al doilea punct a privit angajarea unei case de avocatură care să reprezinte Municipiul Câmpulung în litigiul cu SC Grup Corint SA. Se pare că autorităţile locale nu au reuşit să ajungă la un numitor comun şi încă nu au fost eliberate procesele verbale de predare primire a lucrărilor. Mai mult decât atât, firma ţepară din Alba Iulia a avut nesimţirea să ceară garanţia de execuţie. Cu alte cuvinte, şi-a bătut joc de câmpulungeni şi vrea banii pentru garanţia de bună execuţie. Aleşii locali au votat în unanimitate pentru angajarea unei case de avocatură care să reprezinte Primăria în viitorul proces. Nicolae Ghinea a făcut anunţul că, în cazul în care Grup Corint nu acţionează Primăria în judecată, el are pregătit dosarul pentru a-i da pe mâna instanţei. 
Ultimul proiect de pe ordinea de zi a fost destinat rectificării de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL. În total, aproape şase minute au fost reţinuţi consilierii în cadrul şedinţei de ieri. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!