02/07/2026

Furnicoşi, măturat de apă, în weekend

Rupere de nori, la sfârşitul săptămânii trecute, în localitatea Furnicoşi! Atât sâmbătă, cât şi duminică, spre seară, timp de două ore, a plouat cu găleata, spre disperarea localnicilor care şi-au văzut gospodăriile şi culturile agricole distruse de ploile abundente. Mai mult, potrivit autorităţilor locale, toate drumurile comunale au fost afectate, mai mult sau mai puţin. 

Toate drumurile distruse, peste 20 de case inundate

Ca un făcut, parcă, potopul a început în jurul orei 16.00 şi a încetat spre ora 19.00. Sâmbătă şi duminică. Peste 20 de gospodării au fost inundate, la fel şi multe suprafeţe agricole, iar drumurile neasfaltate au fost măturate de viituri, care au lăsat în urmă pagube însemnate. Autorităţile locale s-au mobilizat încă de duminică dimineaţă, în vederea redresării situaţiei existente, însă eforturile lor au fost zadarnice. A plouat din nou, la fel de mult, în acelaşi interval orar, iar toată munca lor de până atunci s-a dus pe Apa Sâmbetei. „Am fost foarte afectaţi, atât sâmbătă, cât şi duminică. Ploile ne-au zăpăcit toate drumurile din comună, toate le-au făcut praf. Au fost ploi torenţiale, cu grindină, cum rar vezi şi nu am avut ce face. Am reparat ce am putut, sâmbătă, dar aseară (n.r. duminică) le-a făcut iar praf pe toate. Toate drumurile neasfaltate le-a distrus din nou. Am apelat la Consiliul Judeţean, la firme de la Mioveni, la firme de construcţii, pe unde am găsit utilaje. Ne-am apucat din nou de ele, pe rând. A plouat două ore, dar torenţial, de la 16.00 la 19.00. Au fost inundate 20 – 30 de case. Lucrăm în funcţie de priorităţi. Facem drumurile cu utilajele pe care le avem la dispoziţie, un băiat de la SVSU scoate apa din gospodăriile oamenilor afectaţi cu motopompa, apoi ne vom ocupa de culturile agricole.”, ne-a declarat un localnic. Alex BARBU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!