02/07/2026

Având de partea sa o decizie anterioară privind liberarea condiţionată, Nicolescu scapă de puşcărie în dosarul „Podul de la Căteasca”

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dat, marţi, 26 martie 2019, sentinţa definitivă în dosarul podului de la Căteasca, în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, era acuzat de fraudă cu fonduri europene, alături de alte nume grele din judeţul nostru. Fostul lider PSD a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, însă nu va face nicio zi de puşcărie, pentru că instanţa a menţinut o decizie anterioară, în care era eliberat condiţionat din penitenciar.
În dosarul „Podul de la Căteasca”, magistraţii au decis că Nicolescu nu poate să primească o pedeapsă mai mare decât cea cu care s-a ales de pe urma „Dosarului Şcolilor”, în care a fost implicat şi fostul primar al Câmpulungului, Călin Andrei. Astfel, el a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu executare, plus un spor de 2 ani şi 8 luni, pentru luare de mită, fiind, însă, achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu.
Totodată, judecătorii au decis să înceteze procesul în cazul acuzaţiei de fals intelectual, considerând că a intervenit prescripţia. Fostul preşedinte al CJ Argeş nu va mai ajunge în spatele gratiilor, asta pentru că magistraţii ÎCCJ au menţinut decizia de liberare condiţionată nr. 166/29.05.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş. Cinci ani de-acum înainte, Constantin Nicolescu nu va avea dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice şi nici să deţină vreo funcţie publică. Şi ceilalţi nouă inculpaţi din dosar, Grigore Dobre, patronul firmei „Zeus”, Codruţa Mercea, Mihail Gabriel Nicoară, Iuliana Pintilie, Sabina Bocioacă, Aurelia Florescu, Cristina Dobre, Olga Stancu şi Ecaterina Pletoiu, au scăpat de condamnări, fiind achitaţi. Judecătorii de la ÎCCJ au anulat şi dispoziţia instanţei Curţii de Apel Bucureşti, privind confiscarea sumei de 4.497.947 lei de la Nicolescu şi ceilalţi inculpaţi din dosar (câte 642.564 lei de fiecare). Alex BARBU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!