02/07/2026

Tânăr, gol puşcă, la plimbare prin centrul oraşului

Imagini şocante şi revoltătoare în acelaşi timp, surprinse, duminică noaptea, chiar în centrul municipiului Câmpulung, de către un şofer aflat în trafic! Un tânăr gol-puşcă se plimba nestingherit pe stradă, fără ca cineva să-l oprească. Imaginile au ajuns pe reţelele de socializare, iar comentariile, care mai de care mai haioase, nu au încetat să apară. Nu se ştie dacă bărbatul protesta în acest mod, dacă are probleme psihice sau dacă, pur şi simplu, aceasta era metoda lui de a se răcori pe o vreme caniculară.

Vremea frumoasă din ultima perioadă i-a îndemnat pe români să renunţe la hainele groase de iarnă. Un tânăr din Câmpulung a mers, însă, prea departe. El a fost filmat cu telefonul mobil, duminică, aproape de miezul nopţii, de un conducător auto, în timp ce se plimba în costumul lui Adam, prin centrul oraşului şi nu părea deloc jenat de ipostaza în care se afla. Era doar încălţat cu o pereche de adidaşi şi vorbea de zor la telefon, sau se făcea că vorbeşte, nu ştim cu certitudine. Şoferul l-a surprins, în primă fază, pe Bulevardul Pardon, după care tânărul şi-a continuat „rondul de noapte”, îndreptându-se spre Primărie, pe trotuar, prin faţa Cofetăriei „Iepuraşul”, după ce a traversat regulamentar, pe cele două zebre din zona Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”. Nu ştim care a fost destinaţia lui finală şi nici dacă l-a oprit cineva. Dacă o patrulă de poliţişti, fie ea locală sau naţională, ar fi trecut prin zonă, ar fi fost imposibil să nu dea cu ochii de tânărul ciudat, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Se pare că persoana în cauză are probleme psihice, agravate, probabil, de consumul unor substanţe interzise. Alex BARBU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!