Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni l-au depistat pe Crinu C., de 28 de ani, din Bughea de Jos, care conducea pe raza comunei Ţiţeşti o autoutilitară neînmatriculată.
În altă zi, oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung l-au prins pe Vasile E., de 41 de ani, din Bălileşti, care conducea pe DJ 732A, pe raza localităţii de domiciliu, un ATV, fără a deţine permis de conducere. Totodată, în urma verificărilor a reieşit că autovehiculul condus nu este înmatriculat sau înregistrat.
În ambele cauze, au fost întocmite dosare penale pentru punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.