02/07/2026

Alexandru Manole a cucerit Cupa României, la tenis de masă

De curând, la complexul olimpic de la Izvorani s-a desfăşurat încă o serie de competiţii care au adus pentru CS Pristavu, noi medalii. Astfel, numărul premiilor obţinute de clubul din Câmpulung a crescut cu încă două, de mare importanţă.

Alexandru Manole, de la CSTT Pristavu, a câştigat partida de tenis la grupa din care a făcut parte, iar în semifinale a trecut de Cristian Pletea, cu scorul de 4-2. Când s-a ajuns la 3-3, pentru stabilirea câştigătorului a fost nevoie de un set decisiv, set în care Alexandru Manole şi-a arătat pregătirea şi s-a impus categoric cu scorul de 11-9 şi 4-3 la general, câştigând astfel trofeul şi, implicit, titlul de câştigător al Cupei României la tineret. 

Tot pe podium, alături de Alexandru Manole, s-a mai aflat şi Cristian Chiriţa, musceleanul de la aceeaşi echipă ca şi Manole, dar care a reuşit să ocupe doar locul III.  

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!