Pentru scurtarea tentei de penibil în care se purtau discuţiile între consilieri, la şedinţa din 30 august 2018, pe subiectul plecării în Grecia, liberalii au anunţat că nu vor avea un om al lor în delegaţie, convinşi că pasagerii fuseseră stabiliţi deja „la un şpriţ”. Totuşi, pentru menţinerea unei aparenţe de fairplay, Liviu Ţâroiu a invitat toate grupurile politice din Consiliul Local, ridicat în alocuţiunea acestuia la nivel de Parlament, de vreme ce i-a scăpat „grupuri parlamentare”, să facă nominalizări. Aşa cum am anticipat înainte de şedinţă, PNL a declinat invitaţia şi nu pentru că membrii săi n-aveau timp ori dispoziţie să meargă pe litoralul grecesc, ci fiindcă aveau informaţia că majoritatea PSD-istă alesese turiştii înainte ca hotărârea să ajungă pe ordinea de zi a întrunirii de săptămâna trecută. Ca să le închidă gura, primarul a fost dispus la concesia măririi numărului de călători de la patru – trei consilieri, plus profesorul Voly Georgescu, de la Colegiul „Carol I”, la câţi încăpeau într-un microbuz 8+1 locuri. Dar nici aşa de la opoziţie n-a vrut să meargă nimeni, invocându-se maniera incorectă de desemnare a delegaţilor, la mica înţelegere, după amiciţiile dintre consilieri.
Ţâroiu, care a şofat singur până în Grecia, i-a încredinţat lui Blidaru atribuţiile de conducător auto
Prima problemă discutată şi rezolvată rapid a fost numărul voiajorilor, care trebuiau să încapă într-un autoturism. De preferat patru, zice Liviu Ţâroiu, deşi o maşină este proiectată cu cinci locuri, ca să nu stea înghesuiţi ca sardelele în conservă până în Grecia. „Am primit o invitaţie de la Primăria Municipiului Xanthi, dacă dorim să participăm la un festival organizat de Primărie. Eu am stabilit, de principiu, ca delegaţia să fie formată din patru-cinci persoane, din Consiliu şi Executiv, dar vă aduc la cunoştinţă dacă doriţi ca această deplasare să se facă sau să nu se facă. Dumneavoastră veţi hotărî şi cine să facă această deplasare. Acolo sunt asigurate cazarea şi o parte din masă, nu total. Mai dau câte o cină, un prânz… Cheltuielile de deplasare sunt destul de mici.”, a prezentat Liviu Ţâroiu esenţa proiectului de hotărâre supus aprobării Legislativului municipal, care nu s-a opus întreprinderii călătoriei cu scopul de tatonare a terenului în vederea unei înfrăţiri cu Xanthi.
Ca să nu mai ia cu ei un şofer, primarul le-a sugerat călătorilor ca unul dintre aceştia să conducă maşina. Iar acesta s-a găsit rapid: viceprimarul Mărgărin Blidaru, cu ale cărui atribuţii se împuşcă doi iepuri. Chiar trei, fiind şi din partea Executivului, şi din partea Legislativului, şi şoferul grupului de turişti din rândul aleşilor. „Conduc toţi, că au carnet. Când am fost la Xanthi, am condus eu.”, a punctat Ţâroiu inutilitatea ocupării locului de şofer de o persoană strict cu aceste atribuţii. În plus, vicele avea avantajul de a cunoaşte foarte bine traseul şi localitatea greacă. „De data aceasta, voi participa în delegaţie în calitate de oficial, pentru că în oraşul Xanthi am fost de trei ori, îmi este foarte cunoscut, nu am niciun fel de problemă. Mergem acolo ca să avem schimburi culturale, sportive, mai ales că este un oraş destul de mare, este dublu ca populaţie, cu peste 65.000 de locuitori.”, a precizat Blidaru, completat de Bogdan David, cum că Xanthi este de trei ori mai mare decât Câmpulungul, rămas cu puţin peste 20.000 de inşi, care trăiesc faptic în municipiu.
Tot primarul, care a decis numărul componenţilor la trei, exceptându-l pe profesorul coordonator al Corului „Orfeu” de la „Carol I”, a stabilit şi micşorarea duratei vacanţei de la şapte zile la trei zile. Invitaţia omologului grec era pentru intervalul 1-8 septembrie, dar Liviu Ţâroiu a considerat că ai noştri n-au ce face o săptămână în Grecia. Asta deşi, în Consiliu, opoziţia a chicotit că drumeţii vor dori două-trei săptămâni! Asupra acestui amănunt consilierii nu s-au mai pronunţat: dacă sunt de acord cu doar ultimele trei zile ale festivalului, deşi Primăria Xanthi le asigura cazarea şi, cum a afirmat Ţâroiu, „o parte din masă” timp de o săptămână.
Cele mai mari ezitări s-au produs în momentul nominalizării plimbăreţilor. Înainte să decline oferta de a-şi desemna reprezentant, PNL, prin preşedintele său, a justificat de ce nu se complică să dea curs invitaţiei lansate de faţadă şi lor. Era evident că unul dintre partide rămânea pe afară, de vreme ce delegaţia număra trei consilieri, iar în Consiliu sunt patru formaţiuni politice: PSD, PNL, ALDE şi PAM. „Să nu transformaţi Consiliul Local într-o agenţie de turism! Dacă faceţi aceste deplasări sau dacă vreţi să se ducă cineva, să sune reprezentantul Primăriei sau cine se ocupă de această delegaţie, pentru a merge şi nu pentru a face tot felul de invitaţii pe la câte un şpriţ… „nu vrei să mergi şi tu cu mine?”. Adică unii dintre consilieri să fie agenţi de turism în Consiliul Local. Eu am înţeles că s-a stabilit, s-a vorbit cu consilierii, se ştie cine merge, aşa că n-are rost să mai discutăm acum.”, a dat pe faţă David aranjamentul puterii. Aranjament care, oricum, n-ar fi trebuit să-i deranjeze prea mult, căci nu voia nimeni de la PNL să participe la festivalul din Grecia. Liviu Ţâroiu l-a propus pe Cristi Creţu, care s-a scuzat că nu poate să meargă.
Sunt trimişi în Grecia cei stabiliţi înainte de şedinţă
Într-o încercare de a le strica ploile înţeleşilor cu bagajele făcute, David l-a nominalizat pe liberalul din fruntea Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, Liviu Cioacă. Însă acesta era deja pe litoral – al nostru, ce-i drept – în interes de serviciu. Atunci, pe altcineva de la instituţia de cultură, propunere neagreată de restul Consiliului, care le-a făcut destule favoruri angajaţilor Casei de Cultură, acceptându-le angajările în familie. Cum alte propuneri sau, vorba lui Ionel State, autopropuneri n-au existat, i-a numit Ţâroiu pe cei trei, care, mai mult ca sigur, acceptaseră dinainte misiunea: Mărgărin Blidaru, Marin Stanciu şi Constantin Staicu. Însărcinarea acestora este să avanseze discuţiile, care potrivit celui mai umblat membru al Consiliului Local, Marin Stanciu, vor profita Câmpulungului, care, de unul singur, nu este în stare să obţină fonduri europene. „La domnul primar în birou, cei prezenţi aici, primar, viceprimar şi directorul din Primărie, deja discutam despre un proiect cultural. Dumnealor să fie cei care dezvoltă acest proiect, pentru că primesc bani mai mulţi de la Comunitate şi noi să fim sub dumnealor cu aceste proiecte, pentru că vom primi bani de la UE. Şi este mai uşor să facă dânşii proiecte şi noi să participăm la acest proiect. S-a demarat această discuţie cu Primăria Xanthi.”, a motivat de ce merg ei şi nu alţii, persoane fără legătură cu Primăria, cum doreau David şi Ionescu. Asta pentru că şi acesta din urmă voia să fie trimişi câmpulungeni apropiaţi profesional de domeniile în care urmează să aibă loc schimburi: cultură, sport, IT ş.a.m.d. Însă nici solii Câmpulungului în Grecia nu sunt străini de cultură şi sport, doi fiind sportivi de carieră, iar poliţistul pensionar este cel mai conştiincios participant la evenimentele culturale din municipiu şi din afara lui. Inclusiv din afara ţării.