O afumătoare care trebuia să dea gust bucatelor a adus un adevărat necaz unei familii din Câmpulung. Un garaj, aflat într-o curte de pe strada Traian, a fost afectat de un incendiu puternic, după ce proprietarii au pus în el la afumat diverse produse. Din fericire, nu au fost victime, dar proprietarii, soţ şi soţie, au avut nevoie de îngrijirea paramediclor de pe ambulanţa SMURD, după ce au suferit atac de panică, speriaţi că flăcările se pot extinde la locuinţa lor, dar şi la alte case din apropiere. Femeia, de 70 de ani, a fost transportată la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Câmpulung. La faţa locului au ajuns două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung, care au reuşit să lichideze incendiul. Din primele cercetări, pompierii au concluzionat că flăcările au izbucnit din cauza afumătorii lăsate nesupravegheată. Flăcările au mistuit garajul în proporţie de 90%, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi.