18.8 C
Campulung Muscel
29/03/2024

Motoclista rănită grav în accidentul de la Lereşti a revenit acasă

În urmă cu mai bine de două luni, mai exact pe 25 iulie, Iris Andreea Dobre, de 27 de ani, din Mioveni, a fost rănită grav în urma unui accident rutier care a avut loc în comuna Lereşti. Tânăra se deplasa pe motocicletă, alături de câţiva prieteni, şi a fost lovită în plin de o maşină scăpată de sub control de un şofer neatent. A ajuns la spital în stare critică, fiind în pericol să-şi piardă piciorul stâng, care aproape i-a fost smuls de deasupra genunchiului în urma impactului violent. Iris a avut mare noroc cu intervenţia promptă şi eficace a echipajelor SMURD şi SJA, altminteri nici n-ar fi supravieţuit. În urma accidentului, a mai rezultat o victimă, un bărbat de 33 de ani, din Mărăcineni, lovit şi el de aceeaşi maşină.

A petrecut 63 de zile pe patul spitalului

După 63 de zile de coşmar petrecute pe patul spitalului, perioadă în care a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, Iris Andreea Dobre s-a întors acasă. Încă nu poate să meargă, dar e bucuroasă că medicii au reuşit să-i salveze piciorul, încă imobilizat într-un mecanism complicat. Când a ajuns în faţa blocului cu ambulanţa, tânăra a fost aşteptată de o mulţime de prieteni, mulţi dintre ei motociclişti, şi vecini care i-au adus buchete de flori şi au încurajat-o pentru perioada grea de recuperare care urmează. 

Câţiva tineri au dus-o pe Iris cu targa ambulanţei până la apartamentul acesteia. Vizibil emoţionat, tatăl tinerei le-a mulţumit tuturor care au fost alături de el şi l-au ajutat să-şi vadă din nou copilul, întreg, acasă! „Vă mulţumesc aţi venit! Mulţumesc autorităţilor şi tuturor celor care mi-au întins o mână de ajutor. Fără ei nu ştiu ce aş fi făcut, că mi-a fost tare greu! Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi ajutat. Gândiţi-vă că eu am 63 de zile în care am stat numai la spital. Am simţit o eliberare când am văzut-o afară, că o urcă în ambulanţă şi o aduc acasă.”, spunea cu lacrimi în ochi Sorin Dobre. 

Urmează o lungă perioadă de recuperare

Reamintim că accidentul a avut loc în jurul orei 20.45, pe şoseaua principală ce străbate comuna Lereşti. Potrivit martorilor, mai mulţi motociciclişti se deplasau în grup spre Cabana Voina, circulând regulamentar, iar la un moment dat, în apropierea Pensiunii “Amada”, şoferul unui autoturism VW Golf a intrat în ei ca-n popice, doborând trei „motoare”, pe fondul neatenţiei la volan. Primul motociclist lovit a scăpat doar cu câteva zgârieturi, însă ceilalţi doi, Iris Andreea Dobre şi un bărbat de 33 de ani, din Mărăcineni, au fost răniţi grav, având multiple traumatisme care au necesitat transportul la spital. Tânăra din Mioveni, care este studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, a ajuns la Spitalul Floreasca, din Capitală, cu piciorul stâng aproape retezat de deasupra genunchiului şi risca o amputare a membrului. A fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, iar piciorul a fost în cale din urmă salvat. Imediat după accident, numeroase asociaţii de motociclişti din ţară, prieteni şi colegi de facultate au lansat un apel umanitar disperat pentru a reuşi să strângă fondurile necesare îngrijirilor de care Iris Andreea avea nevoie. Tânăra a trecut cu bine de perioada de spitalizare, iar la sfârşitul săptămânii trecute, s-a întors acasă. Urmează acum încă o perioadă dificilă, cea de recuperare, dar Iris are puterea de a trece şi peste acest obstacol, având alături de ea familia şi prietenii care nu au lăsat-o la greu. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!