Un tânăr de 22 de ani, din comuna Stoeneşti, a văzut moartea cu ochii, vineri seara, după ce a fost protagonistul unui accident rutier petrecut pe o şosea din localitate. Băiatul a intrat cu maşina pe care o conducea într-un copac de pe marginea drumului şi s-a ales cu traumatisme grave, care au necesitat transportul său la spital. Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung urmează să stabilească circumstanţele producerii acestui accident.
Totul s-a petrecut la ora 19.45, pe şoseaua principală ce străbate satul Valea Bădenilor. Potrivit martorilor, tânărul se afla la volanul unui autoturism Dacia Solenza şi se îndrepta spre centrul comunei Stoeneşti. La un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu maşina într-un nuc de pe marginea drumului. În urma impactului, autovehiculul a fost avariat aproape în totalitate, iar conducătorul auto a suferit multiple traumatisme, cel mai grav în zona toracică, fiind transportat cu o ambulanţă la spitalul din Câmpulung, unde a primit îngrijiri medicale de urgenţă şi a fost supus mai multor investigaţii medicale, starea sa fiind acum stabilă. Poliţiştii au demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii accidentului. Din primele verificări, se pare că tânărul circula cu viteză şi a fost suficientă o clipă de neatenţie, pentru ca maşina să fie scăpată de sub control.