„Festivalul Peşterii Dâmbovicioara”, eveniment în privinţa căruia organizatorii s-au pus de acord, oficial, că va fi ţinut în prima duminică dinaintea sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi serbarea câmpenească de la Jugur, „Urcă oile la munte”, ajunsă la a XX-a ediţie, au deschis calendarul de petreceri rurale din 2018 în Muscel. Majoritatea sărbătorilor din comunele muscelene sunt concentrate în luna august, de Sfânta Maria, însă sunt câţiva primari care dau tonul an de an: Dumitru Secăreanu, de la Dâmbovicioara, Ion Banzea, de la Poienarii de Muscel, Marian Toader, de la Lereşti, Nicolae Tarbă, de la Bughea de Sus. Înaintea locuitorilor cârmuiţi de edilii enumeraţi petrec dragoslovenii lui Ion Băcioiu, care respectă ziua de Înălţare ca fiind şi Ziua Comunei.
La ora anunţată, 12.30, muscelenii de la marginea judeţului Argeş erau pregătiţi să-i primească pe invitaţii primarului Dumitru Secăreanu, ai viceprimarului Dorin Ion Olteanu, ai secretarului Marian Vicenţiu Avram şi ai preotului Gheorghe Vişoiu: senatorul Gheorghe Marin, Ion Mânzână, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, consilierii judeţeni Maria Cotenescu, Damian Haralambie şi Vasile Negoescu, Marian Toader, primarul comunei Lereşti, şi Vasile Leau, primarul comunei Boteni şi prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, Filiala Argeş. Partea festivă a respectat tipicul desfăşurării Zilelor Comunelor, incluzând mesajele de „bun venit” ale gazdelor adresate musafirilor şi localnicilor, în cinstea cărora se ţine acţiunea, precum şi urările de „La Mulţi Ani!” ale deţinătorilor unor funcţii importante în administraţia centrală şi judeţeană. Momentul înmânării plachetei festive din partea Consiliului Judeţean de către vicepreşedintele Ion Mânzână a fost urmat de un gest similar oficiat de primarul muscelean aflat la conducerea ACoR Argeş. O noutate faţă de alţi ani a constituit-o, aşadar, distincţia din partea instituţiei reprezentate în Muscel de Vasile Leau.
Două ore mai târziu, debuta festivalul tradiţional al jugurenilor, care, de două decenii, marchează prin cântec şi joc urcarea oilor la munte. Oaspeţi de soi au dat curs invitaţiei primarului Ion Banzea şi viceprimarului Nicolae Bălălău: vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Simona Brătulescu, subprefectul Adrian Bughiu, consilierii Judeţeni Diana Eftene, Cristina Popa, Eugen Nae şi Valerian Jinga, Aurel Costache, viceprimarul de la Mioveni, primarul şi viceprimarul de la Schitu Goleşti, Vasile Miriţă şi Iulian Duţă, primarul de la Bughea de Sus, Nicolae Tarbă, consilierii locali de la Câmpulung, Ionel State şi Bogdan David. Placheta Consiliului Judeţean i-a fost înmânată primarului Banzea de ambele reprezentante ale instituţiei, Simona Brătulescu şi Diana Eftene. Colecţia de trofee obţinute de administraţia comunei Poienarii de Muscel s-a îmbogăţit, în acest an, şi cu o plachetă din partea ACor Argeş, oferită de Vasile Leau. După vizionarea programului artistic pregătit de copiii talentaţi ai localităţii, musafirii au fost poftiţi să urmărească şi restul spectacolului folcloric, iar, la plecare, să folosească traseul Jugur – Drăghici, căci poate aşa oficialii vor fi înduplecaţi să aloce banii necesari reabilitării drumului.