În perioada 20-25 iulie 2026, LIONS Club ”Negru Vodă” Câmpulung organizează cea de-a XVI-a ediție a “Taberei naționale de matematică”.
Tabăra este organizată pentru toate cluburile districtului, cu participarea a 15 elevi, absolvenți de clasa a VII-a. În acest an, participă copii recomandați de colegii din cluburile LIONS din Sibiu, Turda, Mediaș, Ploiești, Constanța, Arad, Satu Mare și Câmpulung. În parteneriat cu Colegiul Național ”Dinicu Golescu”, clubul câmpulungean asigură toate condițiile de cazare, sălile pentru buna desfășurare, masă, activități recreative, profesori îndrumători. ”Și în acest an, ne vom bucura de expertiza profesorului Ion Cicu, redactor la Gazeta Matematică și coordonator viitoriolimpici.ro., dar și a colegului nostru LIONS, prof. Adrian Romilă, de la Mediaș. Nu facem doar matematică, cu sprijinul voluntarilor de la LEO Leolution, avem și partea recreativă pentru copiii prezenți în tabără, iar micuții oaspeți din țară vor vizita muzeele și obiective culturale din Câmpulung.”, transmit organizatorii.
Vineri dimineață, va avea loc competiția propriu zisă, pentru că ”această tabără se încheie și cu niște premii, pentru care trebuie să muncim putin. Iar festivitatea de premiere, de la ora 16.30, având loc la Ceramus, va fi urmată (dacă ne lasă vremea capricioasă!), de un foc de tabără.”, sunt repere din programul evenimentului.