Și Primăria Schitu Golești pregătește o investiție într-un parc fotovoltaic, propus a fi amenajat pe izlazul Ștejăriș, mărginit de șoseaua Câmpulung – Curtea de Argeș. În prezent, se derulează procedura obligatorie la Direcția Județeană de Mediu Argeș, instituție căreia autoritățile muscelene i-au solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Realizare capacități de producere a energiei electrice din surse solare în comuna Schitu Golești”. Vorbim despre o formalitate proaspătă, pe care instituția de mediu adus-o la cunoștința publicului pe 3 iunie 2026. Valoarea investiției se cifrează la 1.215.000 lei.
Proiectul vizează realizarea unui sistem fotovoltaic destinat autoconsumului instituțiilor publice ale U.A.T. Comuna Schitu Golești, dimensionat în funcție de necesarul energetic al acestora. Energia produsă va fi utilizată prioritar pentru consumul propriu, contribuind la reducerea costurilor cu energia electrică. Eventualul surplus de energie va fi livrat în rețeaua națională, fără scop comercial.
Din punct de vedere constructiv, soluția propusă se bazează pe o structură metalică fixă, demontabilă și neinvazivă, ceea ce asigură o minimă afectare a solului și posibilitatea de readucere a terenului la starea inițială după încheierea duratei de exploatare. Structurile de susținere sunt metalice, fixe și demontabile, asigurând posibilitatea de dezafectare facilă la finalul duratei de exploatare. Materialele utilizate sunt în proporție de peste 90% reciclabile – aluminiu, sticlă, cupru, oțel -, susținând principiile economiei circulare.
- Sistem fotovoltaic cu o capacitate instalată de 187 kWp, generată de 331 de panouri fotovoltaice cu putere de 565 W
Din memoriul transmis Direcției Județene de Mediu Argeș de către inițiatoarea proiectului aflăm și ce și-a propus primarul Tudorel Vasile Miriță care, aidoma altor colegi din Muscel, fructifică o oportunitate de finanțare nerambursabilă. Mai precis, investiția este finanțată prin Fondul pentru Modernizare în România – Sprijinirea investițiilor noi în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice. Proiectul constă în realizarea unui sistem fotovoltaic cu o capacitate instalată de 187 kWp, generată de 331 de panouri fotovoltaice cu putere de 565 W.
Investiția se va desfășura pe terenul comunei, situat în punctul Stejăriș, cu o suprafață de 33.818 mp. Sistemul va include panouri fotovoltaice, invertoare, structuri metalice de susținere, tablouri electrice AC/DC și de antiinsularizare, sistem de stocare a energiei electrice, sistem de monitorizare și comunicație , instalație de împământare și paratrăsnet, cabluri și infrastructură electrică aferentă, precum și sisteme auxiliare de securitate constând în împrejmuire, iluminat perimetral și supraveghere video.
Funcționarea dispozitivelor fotovoltaice se bazează pe capacitatea unor materiale semiconductoare tratate potrivit pentru a converti energia radiației solare în energie electrică sub forma curentului continuu, fără necesitatea unor elemente în mișcare și fără producere de emisii în atmosferă. Generatorul fotovoltaic sau câmpul fotovoltaic produce energie electrică în curent continuu care, pentru a putea fi utilizată pe deplin, trebuie transformată în curent alternativ cu ajutorul unui aparat numit invertor.
Sistemul fotovoltaic va fi împărțit în grupuri de panouri în așa fel încât în condiții meteorologice ideale să asigure maximă eficiență, orientate spre Sud, înclinație 30-35 grade, structurate în șiruri legate în serie și paralel, în funcție de tensiune și intensitatea curentului, și conectate prin cablul de legătură solar de 6 mmp, cu izolație reticulară cu fascicul de electroni accelerați și performanță optimizată la apă. Grupurile de panouri se vor conecta, în funcție de puterea generată, la câte un invertor de 100 kW și 50 kW, de la care, prin cablu de curent alternativ, pozat subteran, se duce la o cutie de protecție antiinsularizare și, de acolo, la celula de joasă tensiune a postului de transformare.
Panourile vor fi amplasate, în principal, pe structură metalică fixă, care se montează pe piloți metalici zincați, direct în sol. După ce perioada de exploatare se va încheia, structura de susținere a panourilor fotovoltaice se va demonta. Structura este formată din elemente constructive capabile să asigure stabilitatea întregului ansamblu și să preia încărcările rezultate din greutatea proprie a acesteia și a panourilor, precum și cele rezultate din acțiunea vântului și a depunerilor de zăpadă.
Invertoarele sunt montate la cel mai apropiat punct de branșare – în limita posibilităților de la locul amplasamentului -, într-un loc aerisit și protejat de intemperii meteorologice.
- Centralele fotovoltaice vor asigura energia necesară pentru consumatorii publici ai Primăriei Schitu Golești
Sistemul fotovoltaic este complet automatizat și supravegheat electronic de la distanță prin suport GSM-GPRS. Este o construcție temporară, ușoară, demontabilă și nu presupune nicio lucrare de structură. Procesul tehnologic este unul curat și nu implică substanțe chimice solide, fluide sau gazoase. Prin urmare, nu necesită racordarea la utilități de apă și canalizare.
Toate echipamentele sunt „outdoor”, nefiind nevoie de sistem de încălzire, nici de surse de gaz natural sau combustibil fosil.
Implementarea sistemului fotovoltaic pentru autoconsum în comuna Schitu Golești este necesară din punctul de vedere al protecției mediului, întrucât contribuie direct la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin puterea instalată totală de 187 kWp, proiectul va genera o cantitate semnificativă de energie verde, înlocuind energia provenită din surse poluante și diminuând amprenta de carbon a instituțiilor publice locale.
În același timp, întrucât centralele fotovoltaice vor asigura energia necesară pentru consumatorii publici ai Primăriei Schitu Golești, se realizează o creștere semnificativă a eficienței energetice și o reducere a dependenței de rețeaua publică. Utilizarea sistemelor de stocare maximizează acest autoconsum, permițând utilizarea energiei solare și în perioadele fără radiație directă. Procesul de producție elimină complet arderea combustibililor fosili, nefiind generate emisii de noxe, zgomot sau vibrații în incinta unităților de învățământ sau a sediilor administrative.
Prin durata de viață estimată a echipamentelor, de peste 25-30 de ani, instalația va asigura o sursă de energie sigură, curată și stabilă pentru comunitate, reducând presiunea pe bugetul local și garantând conformitatea cu cerințele europene privind performanța energetică a clădirilor publice.
În vederea protejării incintei pe toate laturile se propun pentru autorizare și construire o soluție de împrejmuire alcătuită dintr-un gard simplu, cu porți pentru acces auto și pietonal – spre drumul asfaltat situat pe partea de Nord a amplasamentului – și amplasarea unei cabine de pază prefabricată. Împrejmuirea amplasamentului va consta în panouri de gard zincate (plasă bordurată), fixate pe stâlpi din țeavă rectangulară zincată 50x40x3 mm, cu o fundație de 40×40 cm. La partea superioară se pot prevedea trei rânduri de sârmă ghimpată.