În Consiliul Local Schitu Goleşti persistă nemulţumirea generată de acordarea ajutorului social pe viaţă unor cetăţeni, cărora vârsta, starea de sănătate şi condiţia fizică le permit să-şi câştige pâinea muncind. De fiecare dată când revine în discuţie situaţia orelor prestate în contul sumelor garantate lunar, se redeschide discuţia venitului asigurat unor indivizi care ar putea trăi din salariu, nu din „pomana” de la stat. Oricum, nu din aceşti bani trăiesc, având un confort material care le trădează preocupările suplimentare, chiar infracţionale, de care autorităţile au habar. Toate instituţiile implicate în acest proces – Primărie, Agenţia Forţelor de Muncă, Fisc – ştiu că foarte mulţi n-au ce căuta pe lista asistaţilor social, dar „pusul batistei pe ţambal” este practica aducătoare de linişte în sistemul bugetar, care nu face o triere corectă a celor care merită de cei care nu merită să fie întreţinuţi în această formă.
- Consilierul Cristian Şipoteanu: „Nu este corect față de restul oamenilor din comunitate ca ăștia buni de muncă să ia ajutor social”
Cea mai recentă luare de poziţie pe subiectul nevoiaşilor închipuiţi, cărora le intră lună de lună nişte bani în buzunar, care nu le ajung nici de combustibilul pentru maşinile cu care se fâţâie la oraş, îi aparţine consilierului local Cristian Şipoteanu. Intervenţia sa, sinonimă cu răcitul gurii de pomană, a antrenat şi alţi vorbitori pro-ruptul pisicii în două în chestiunea ajutoarelor atribuite unora care n-au nevoie de nici un ajutor. S-a întâmplat la dezbaterea din 28 aprilie 2026, când aleşilor li s-a prezentat unde au prestat, în luna martie, cei 62 de inşi aflaţi în plată.
„Am constatat în situația lunară că sunt cel puțin șapte persoane apte de muncă care primesc ajutor social. Am mai zis să fie sesizat Serviciul de Asistență Socială, pentru că nu este corect față de restul oamenilor din comunitate ca ăștia buni de muncă să ia ajutor social. Așa cum sunt apți de furat lemne la pădure, sunt apți de muncă, nu?”, a întrebat retoric consilierul local Cristian Şipoteanu, iar colegii l-au susținut: „E corect.”
„Și sunt vreo șapte, a continuat acesta. Sunt tineri și apți de muncă.” Şi i-a şi prezentat, cu nume şi prenume, pe beneficiarii care ar putea foarte bine să muncească şi să ia salariu. „N-au venituri, pentru că n-au chef de muncă!”, a replicat acesta când unii dintre colegi i-au apărat că principala condiție de a avea această calitate este lipsa veniturilor și nu capacitatea sau incapacitatea de a munci. „E mai ușor să te duci să furi o căruță de lemne, să iei 400, 500, 600 de lei, decât să te duci să muncești.”, şi-a expus punctul de vedere Cristian Şipoteanu.
- În timp ce asistații de la Schitu se dau analfabeți ca să scape de angajare, Câmpulungul s-a umplut de thailandezi
„Ei nu vin la ajutor social pentru cei 200 lei. Ei vin pentru că sunt asigurați medical.”, a justificat şeful serviciului în subordinea căruia asistaţii îşi fac orele de muncă prezenţa acestora în evidenţa Primăriei. „Ar putea să muncească și oficial.”, a adăugat Şipoteanu, conştient şi el că nu vor, nu că nu pot.
„Eu propun să începem o acțiune să nu-i mai primim cu brațele deschise pe toți care vin la ajutor social. Îi încurajăm să nu mai facă nimic toată viața lor. Intră în acest sistem și… Aproape toți au mașini. Cel care are mașină, Audi sau nu știu ce, eu zic că n-are dreptul la ajutor social.”, a intervenit Florian Pătraşcu pe aceeaşi linie a „cernerii” comozilor de concetăţenii pe care nu-i mai angajează nimeni din cauza vârstei şi afecţiunilor medicale.
„Unul dintre ei are o mașină foarte bună!”, i-a ţinut isonul Şipoteanu, cu lista în faţă. „Nu e pe numele lui!”, au sărit unii dintre aleşi. „Ce dacă nu e pe numele lui?! E la el în curte. Se face anchetă socială.”, a replicat acesta.
„Să vorbim la Forțele de Muncă, deoarece de acolo le dau adeverință. Și acolo sunt locuri de muncă! Să nu le mai dea adeverință. Să le spună: tu ești bun de muncă! Uite am loc aici!”, a stăruit Pătraşcu.
„Așa este, dar hai să vă dau niște cazuri și nu sunt puține. I-au repartizat la firme, unde se duc cu dispoziția de repartizare. Şi-i pune patronul să citească măcar instrucțiunile. Ei spun că nu știu să scrie, să citească, și nu-i angajează.”, a precizat primarul Tudorel Vasile Miriţă.
„Se mai și fac. Știți câți thailandezi sunt în Câmpulung? Eu mă duc la Pitești la angro-uri, la legume, fructe. Nu mai vedem niciun român!”, a replicat Florian Pătraşcu, punând punct, pe moment, unei discuţii cu finalitate „moartă”.