În ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 2 la fotbal, Muscelul Câmpulung va juca cu Steaua București, una dintre echipele fruntașe ale eșalonului secund, care, înainte de această întâlnire, ocupă locul 2, cu 38 de puncte. Partida se va disputa pe stadionul „Municipal” din Câmpulung începând cu ora 13.30 și nu va fi transmisă la TV. Va fi transmisă însă în format livestream, pe FRFTV.
Fotbaliștii musceleni au o misiune extrem de grea în fața echipei pregătite de Daniel Oprița, iar antrenorul Sorin Colceag le cere să dea totul pe teren pentru a obține un rezultat pozitiv care să-i mențină în lupta pentru evitarea retrogradării. „Vrem să facem un joc bun și să luam punct sau puncte. Astea sunt așteptările noastre. Întâlnim un adversar extrem de bun, cu calitate, singura echipă neînvinsă din liga secundă. Chiar dacă nu are drept de promovare, Steaua a arătat în fiecare an că ar merita să fie în Liga I. Venim după eșecul de la Dumbrăvița, o înfrângere dureroasă, într-un context total aiurea. Am primit acel gol pe o greșeală individuală și nu am reușit să marcăm în superioritate numerică. Pe cât de mari erau speranțele la o victorie, atât de mare a fost decepția după această înfrângere. Atâta timp cât mai sunt șanse să evităm retrogradarea, trebuie să ne jucăm șansa până la capăt. Important este să facem pașii care trebuie și să adunăm cât mai multe puncte. Nu trebuie să ne uităm la ce fac alții, ci doar să fim concentrați la ce trebuie să facem noi. Singurul jucător cu probleme medicale este Ștefan Ghiță. În rest, toți băieții sunt apți de joc”, a spus tehnicianul echipei muscelene înaintea confruntării cu formația pregătită de Daniel Oprița.
N. Manole