Celor nouă localităţi din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Muscel intenţionează să li se alăture comuna Godeni. Pe 22 aprilie 2026, Consiliul Local al acestei localităţi a adoptat o hotărâre în acest sens. Pasul următor: parcurgerea formalităţilor necesare acceptării în această A.D.I. axată pe reţele de apă şi canalizare, constituită în vederea accesării de finanţări nerambursabile, pentru a pune la punct infrastructura de utilităţi. În toamna anului 2023, şapte UAT-uri – Câmpulung, Albeştii de Muscel, Bughea de Sus, Lereşti, Mioarele, Schitu Goleşti, Valea Mare Pravăţ – au consimţit să se asocieze. Ulterior, li s-au alăturat Bughea de Jos, în 2024, şi Berevoeşti, în 2026.
- Aleşii locali de la Godeni au făcut pasul pe 22 aprilie 2026
Pe 22 aprilie 2026, din iniţiativa primarului Ion Pădureanu, a fost adoptată o hotărâre privind aderarea comunei Godeni, prin Consiliul Local, în calitate de membru, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Muscel, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică. Primarul Ion Pădureanu a fost împuternicit să semneze, în numele şi pentru forul deliberativ al localităţii, documentele de aderare. Şeful Executivului a fost desemnat în calitate de reprezentant al comunei în Adunarea Generală a asociaţiei. Aleşii au mai aprobat achitarea cotizaţiei şi achiziţionarea de acţiuni.
Prin Hotărârea nr.182 din 18 septembrie 2023, s-a aprobat asocierea Municipiului Câmpulung, prin Consiliul Local, în calitate de membru fondator, cu Consiliile Locale ale Comunelor Albeştii de Muscel, Bughea de Sus, Lereşti, Mioarele, Schitu Goleşti, Valea Mare Pravăţ, în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Muscel. În mod similar, au fost adoptate hotărâri de asociere de către comunele muscelene enumerate.
Pe 1 noiembrie 2023, Judecătoria Câmpulung a admis cererea de acordare a personalităţii juridice asociaţiei constituite de Câmpulung şi comunele învecinate. Cele şase localităţi cooptate de municipalitate în A.D.I. Apă Canal Muscel au devenit şi acţionari ai societăţii Edilul CGA SA. Un an mai târziu, prin Hotărârea Asociaţiei nr.3/20.12.2024, a fost aprobată primirea comunei Bughea de Jos, în calitate de asociat în A.D.I. Apă Canal Muscel. Prin admiterea unui nou membru – Bughea de Jos -, patrimoniul Asociaţiei s-a modificat de la 84.000 lei la 96.000 lei, aportul fiecărei localităţi la constituirea patrimoniului fiind de 12.000 lei.
În primăvara acestui an, aceeaşi procedură a fost parcursă şi de administraţia publică de la Berevoeşti, care a solicitat să fie admisă în A.D.I. Apă Canal Muscel. Primul director al asociaţiei este George Găman, ocupant al funcţiei din 2 februarie 2026. Din Consiliul Director – organul executiv al asociaţiei – fac parte preşedintele asociaţiei, Elena Lasconi, şi patru membri numiţi de Adunarea Generală pe o perioadă de patru ani: Marian Toader, Vasile Tudorel Miriţă, Nicolae Tarbă şi Cătălin Manta.