02/07/2026

Noul schit de pe Livadie şi complexul turistic Livadie Resort, două motive, în completarea dorinţei locuitorilor, de a se realiza reţeaua de apă pe stradă. Şi preşedintele Consiliului Judeţean s-a angajat că se va implica pentru dezvoltarea zonei

În capătul de sus al străzii Livadie, într-o zonă splendidă a Câmpulungului, cu un uriaş potenţial de dezvoltare, s-a construit un complex turistic elegant, care include hotel şi pensiune cu toate facilităţile căutate de turiştii cu gusturi rafinate în materie de cazare şi relaxare. Deja se organizează evenimente, unul fiind anunţat în acest week-end, când Livadie Resort va fi gazda concertului susţinut de Mircea Vintilă şi Jul Baldovin. Tot pe Livadie, către intrarea pe această cale de acces cu aspect de uliţă de ţară, în ultimul an a fost construit un schit, la care lumea a început să vină, deşi edificiul n-a fost finalizat, şantierul fiind în desfăşurare. Construcţia principală a aşezământului este impresionantă, vestea răspândindu-se dincolo de Câmpulung. Ar fi păcat ca aşezarea să rămână pe mai departe lipsită de utilităţi şi, în special, de asfalt, pentru că starea drumului este execrabilă. În plus, este atât de îngust, încât unul dintre şoferii care se „petrec” pe drum are şanse să înainteze doar dacă se retrage celălalt pe margine, escaladând şomârdoalele create de trecerea utilajului care s-a ocupat de nivelarea lui.

  • Un refugiu turistic de lux pe Livadie, cu hotel, pensiune, restaurant, centru spa și de wellness          

Câmpulungenii au auzit, probabil, de Livadie Resort, un complex de cazare de 4 stele, format din hotel şi pensiune, prevăzut cu restaurant panoramic, cu lumină naturală, şi centru spa și de wellness. Pentru relaxarea oaspeţilor, au fost amenajate o grădină, o piscină interioară, jacuzzi şi saună uscată şi umedă. Iar pentru nevoia de mişcare a fost realizat un teren de sport multifuncţional. „Hotelul Livadie este un boutique-hotel de 4 stele, creat pentru a oferi oaspeților un nivel ridicat de confort, rafinament și liniște. Cele 15 camere – care oferă privelişti montane spectaculoase – sunt gândite pentru relaxare deplină, iar designul lor îmbină elemente contemporane cu accente naturale, într-o atmosferă primitoare și caldă.”, aflăm de pe portalul ansamblului turistic care include, la câţiva paşi de hotel, o pensiune. „Piesa centrală a pensiunii este salonul generos cu șemineu, amenajat cu fotolii confortabile, geamuri ample și lumină naturală care pătrunde în fiecare colț al încăperii. Aici, oaspeții își pot petrece timpul într-un cadru relaxant: socializând, citind, savurând o băutură caldă sau vizionând emisiunea ori filmul preferat. Este un spațiu gândit pentru liniște și conectare un loc unde te poți simți imediat „ca acasă”.”

Am realizat această mică prezentare pentru ca cititorii noştri, care n-au mai avut de mult drum prin zonă, să afle cât de mult s-a dezvoltat acest colţ încântător al Câmpulungului, care, odată deschis, va aduce turişti în oraş. Spre deosebire de alte hoteluri câmpulungene, acesta este avantajat de poziţionarea lui în inima naturii, departe de centru şi cartiere, un refugiu perfect pentru a scăpa de zgomot şi trafic.

  • Într-un an, clădirea schitului a fost finalizată. În prezent, se amenajează poarta şi clopotniţa   

Mai jos, este în construcţie noul schit, ridicat din iniţiativa medicului Fidan Osman, Maria, prenumele său ortodox, director medical al Spitalului „Sfântul Nicolae”, din Piteşti. Aceasta a realizat, pe propria cheltuială, un aşezământ monahal, la care, după cum spunea Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, este de dorit să vină bolnavii afectaţi de teribila maladie al cărei tratament intră în paleta de servicii ale Spitalului „Sfântul Nicolae”, din Piteşti.

Vă amintim că, în luna aprilie a anului 2024, la un eveniment ţinut la Câmpulung, care a avut-o în public pe medicul Maria Osman, Înaltpreasfinţitul Calinic a anunţat că a aprobat construirea unui schit la Chilii, la cererea acesteia. Am relatat la timpul respectiv că evenimentul a conţinut şi un moment de recunoaştere a contribuţiei medicului Maria Osman, apreciată de Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului pentru devotamentul şi dragostea ei faţă de aproapele său, prin iniţiativa de a construi un locaş de cult în zona Chilii. „Să ştiţi că vom face un schit. Chilii este un loc fantastic al muscelenilor! Mănăstirea a fost aici de mii de ani şi călugării plecau din oraş şi îşi făceau căsuţele pe coastă, la Chilii. Este un loc formidabil şi în locul acela este o minune de om, care a cumpărat şi am aprobat un schit acolo. Se vor bucura muscelenii că au o mănăstire şi un schit. Doamna Osman Maria, o musulmană trecută la ortodocşi, este medic la Spitalul „Sfântul Nicolae”. Doamna doctor este o soră a lui Dumnezeu. Este foarte ortodoxă, mai ortodoxă ca mine. Când v-aţi mutat aici, la Câmpulung, v-aţi mutat la Chilii şi v-aţi gândit să faceţi schit acolo. Bolnavilor de cancer care vin şi se tratează la Spitalul „Sfântul Nicolae” din Piteşti le recomandăm să vină, cei care au această suferinţă, la dumneavoastră, care sunteţi ca o mamă.”, i-a transmis Înaltpreasfinţitul Calinic preţuirea şi respectul său doctoriţei Maria Osman.

În luna august a anului 2024, Primăria Câmpulung a eliberat cele două autorizaţii de construire necesare, una pentru aşezământul monahal şi spaţiile de cazare neaccesibile publicului, a doua  pentru execuţia împrejmuirii.

  • Elena Lasconi: „Pentru Livadie am avut mai multe discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean şi avem promisiuni că o să primim bani pentru dezvoltarea acestei zone”

Dar nu doar pentru cele două spaţii, unul turistic, altul ecumenic, se cuvin investiţii publice, ci, în primul rând, pentru cetăţenii municipiului, care au răbdat de când se ştiu noroiul şi lipsa unei surse civilizate de asigurare a apei în gospodării. Însă, având cele două surse de vizitatori ai Câmpulungului, era absurd un vot potrivnic acordat unei prime investiţii programate de Primărie pentru Livadie: execuţia reţelei de apă, pentru ca, anul viitor, să poată fi asfaltată. PNL-ista Năstase a avut un comportament asemănător ca în speţa terenului de care are nevoie dezvoltatorului mega-complexului sportiv din Grui, de la fosta Melana, pentru a-şi asigura numărul de parcări impus de instituţiile avizatoare. Adică împotrivă.

Locuitorii cer apă şi asfalt de când era primar Călin Andrei şi nu este cinstit faţă de ei să fie amânaţi la nesfârşit, mai ales că nivelul de confort al vecinilor de pe Valea Bărbuşii şi Leculeşti s-a îmbunătăţit considerabil, datorită fondurilor europene GAL. „Este o prioritate orice stradă care nu are utilităţi, apă, canalizare şi asfaltare, a replicat primăriţa Elena Lasconi la argumentele „nedigerabile” ale lui Năstase de a se opune şi de această dată, cum că altele sunt priorităţile municipiului. Într-adevăr, pentru ea, prioritare sunt străzile pe care nu sunt afaceri ale nou-veniţilor în Câmpulung, care să constituie o concurenţă pentru cele locale. Căci despre asta este vorba.

„În ceea ce priveşte introducerea apei, sunt treizeci şi ceva de familii doar pe strada Livadie, plus acea investiţie care este foarte importantă pentru Câmpulung şi pentru direcţia în care merge Câmpulungul şi anume dezvoltarea turismului. Plus construirea unui schit unde deja au început să vină oameni, deşi nu este finalizat, eu cred că merită fiecare investiţie. Pentru zona Livadie am avut mai multe discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean şi avem promisiuni că o să primim bani de la CJ pentru dezvoltarea acestei zone. Acum să vedem dacă se şi pun în practică.”, a declarat primăriţa Elena Lasconi, la şedinţa ordinară din 30 aprilie 2026.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!