Returul Campionatului Național pe Echipe Seniori – Superliga Masculin și Feminin, ediția 2025–2026, s-a desfășurat în perioada 5–8 martie, la București, în Sala Romsilva a Federației Române de Tenis de Masă. Cele mai puternice echipe ale tenisului de masă românesc au oferit meciuri spectaculoase, în runde decisive pentru stabilirea clasamentului final înaintea fazei eliminatorii.

La masculin, echipa Rapid București, din care face parte și sportivul muscelean Alex Manole, a avut o evoluție excelentă și a încheiat returul Superligii pe primul loc, calificându-se în semifinalele competiției. Formația feroviară este pregătită de antrenorul Mădălin Ionașcu, nume bine cunoscut în tenisul de masă din Câmpulung, cel care a contribuit decisiv la performanțele obținute de-a lungul timpului de cluburile CS Pristavu și Voința Câmpulung.

Lotul echipei Rapid este completat de Alin Spelbuș, Horia Ursuț și Florin Spelbuș, o formație tânără care, în ultimii ani, a avut o ascensiune constantă. Clubul a pornit din Divizia B, iar în prezent se numără printre principalele candidate la titlul de campioană a României.

În returul Superligii, Rapid București a obținut o serie impresionantă de rezultate: 3-0 cu CS Comunal Dumbrăvița, 3-0 cu CSS Odorheiul Secuiesc, 1-3 cu CSA Steaua București, 3-0 cu CSU Craiova, 3-0 cu CS TTT București, 3-0 cu ACS Sepsi Sfântu Gheorghe și 3-0 cu CS Gloria Bistrița.

Pe lângă Rapid București, în semifinalele Superligii s-au mai calificat CSA Steaua București, CS Gloria Bistrița și ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, urmând ca faza finală a competiției să stabilească noua campioană a României.

Pentru tenisul de masă câmpulungean, performanța obținută de Rapid București reprezintă și un motiv de mândrie locală, prin prezența în echipă a sportivului Alex Manole și prin contribuția antrenorului Mădălin Ionașcu, două nume care își au rădăcinile în tradiția acestui sport la Câmpulung. Alex Barbu