Schimbările esenţiale produse la vârful Direcţiei Tehnice şi Urbanism a Primăriei Câmpulung au impus revenirea asupra hotărârii prin care, cu doar un an în urmă, a fost actualizată componenţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism. De la începutul acestui an, prerogativele funcţiei de arhitect şef au fost preluate, ca urmare a promovării concursului, de către Ionuţ Florin Pescaru. Angajarea acestuia a pus capăt perioadei complicate în care Primăria a fost lipsită de acest specialist, după transferul Mădălinei Zăgărin la I.S.C. Argeş, în iunie 2025. Nu este singura noutate care priveşte Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, în care a fost cooptat, începând cu 2026, şi profesorul Ştefan Dănăilă, din partea Direcţiei Judeţene de Cultură Argeş. În cei şase ani de existenţă, comisia înfiinţată în mandatul de primar al lui Liviu Ţâroiu a trecut prin modificări şi din punct de vedere al numărului de membri, şi din punct de vedere al persoanelor desemnate în componenţa sa. Ultima „împrospătare” a echipei de lucru, înaintea votului din 29 ianuarie 2026, s-a produs în primăvara anului trecut, când au fost incluşi în C.T.A.T.U. directorul Muzeului Câmpulung, Alexandru Oprea, şi colegul său, Mihai Ionescu.
Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism este organ consultativ, cu atribuţii de avizare, expertizare tehnică şi consultanţă, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului şef şi consolidează din punct de vedere tehnic decizia structurii de specialitate din cadrul autorităţii locale.
Direcţia Judeţeană de Cultură Argeş, inclusă în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a Câmpulungului
Înfiinţată din iniţiativa fostului arhitect şef Victor Cătălin Ghiţă, în primăvara anului 2020, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a avut iniţial 12 membri. La acel moment, am relatat despre dorinţa lui Ghiţă de a invita 14 persoane în C.T.A.T.U., însă primarul Liviu Ţâroiu a fost reticent privitor la eficienţa muncii, pe măsură ce s-ar fi adunat cât mai mulţi la o masă. Plus că era greu să-i aduni pe toţi la o masă, nefiind toţi din Câmpulung. Trei dintre cei 12, primarul, viceprimarul şi arhitectul şef, nu aveau drept de vot.
În luna ianuarie a anului următor, când Câmpulungul avea altă conducere, s-a produs lărgirea acestei structuri de lucru la 18 membri. Trebuiau să fie 16, însă până la şedinţa din 28 ianuarie 2021, numărul a fost suplimentat cu două persoane. Exagerat de mulţi, în condiţiile în care părerea lor, care trebuia să şi coincidă, pentru emiterea avizului, era pur consultativă. În toamna aceluiaşi an, C.T.A.T.U. a fost înjumătăţită de la 18 la 9 membri, la propunerea arhitectului şef Mădălina Zăgărin. Şi de atunci a rămas în această formulă. După trei ani şi jumătate, a urmat, pe 27 martie 2025, o actualizare a componenţei, pe fondul renunţării la statul de membri de către Eugen Paveleţ, expert atestat de Ministerul Culturii în domeniul arheologiei, şi Irina Paveleţ, specialist atestat de Ministerul Culturii în domeniul monumentelor istorice.
Cei doi au fost înlocuiţi de angajaţii Muzeului Câmpulung.
Între timp, a părăsit Primăria Câmpulung şi arhitectul şef Mădălina Zăgărin, care, începând cu 1 iunie 2025, s-a transferat la Inspectoratul de Stat în Construcţii Argeş. După şapte luni, situaţia s-a reglat prin ocuparea postului de către Ionuţ Florin Pescaru, care a început activitatea din 8 ianuarie 2026.
Şi tot în ianuarie, la şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii, a fost stabilită componenţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, care a suportat două modificări.
Prima: arhitectul şef Ionuţ Florin Pescaru devine preşedintele comisiei. A doua: iese din această structură de lucru inginerul Andrei Comăniţă, reprezentant SC Proiect LG & CF SRL – specialist CFR, şi se creează un loc pentru profesorul Ştefan Dănăilă, din partea Direcţiei Judeţene de Cultură Argeş, instituţie care nu avea reprezentare în formula precedentă.
Pe 29 ianuarie 2026, Consiliul Local a aprobat noua componenţă a C.T.A.T.U., care se prezintă astfel:
- -Arhitect Andreea Cosmina Tache – Consiliul Judeţean Argeş;
- -Profesor Ştefan Dănăilă – Direcţia Judeţeană de Cultură Argeş;
- -Arhitect Dragoş Mihai Dordea – Ordinul Arhitecţilor din România;
- -Inginer Bogdan Pătru – Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Câmpulung;
- -Locotenent-colonel Gheorghe Popescu – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş;
- -Arhitect Răzvan Puchici – Asociaţia „Ţara Muscelului”;
- -Arhitect Alexandra Tăbârcă – reprezentant al arhitecţilor locali;
- -Manager Alexandru Oprea, specialist Patrimoniu – Muzeul Municipal Câmpulung;
- -Muzeograf/arheolog Mihai Valentin Ionescu – Muzeul Municipal Câmpulung.
Secretariatul comisiei va fi asigurat de către Raluca Georgiana Cojocaru, iar Carmen Bădulici este responsabilă cu informarea publicului.
Atribuţiile Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism
- Analizează şi fundamentează avizul arhitectului şef privind Planul Urbanistic General al Municipiului Câmpulung şi Regulamentul Local de Urbanism aferent;
- Analizează şi fundamentează avizul arhitectului şef din punct de vedere tehnic şi al respectării legislaţiei în vigoare, al respectării Planului Urbanistic General şi a Planurilor Urbanistice Zonale, privind documentaţiile de amenajare a teritoriului sau documentaţiile de urbanism (fazele P.U.Z. şi P.U.D.), precum şi studii de fundamentare sau cercetare;
- Avizează documentaţii în vederea obţinerii Avizului de Oportunitate;
- Avizează studiile şi documentaţiile de urbanism întocmite de Municipiul Câmpulung în etapele prevăzute prin contractele de proiectare (aviz preliminar, aviz de consultare, aviz de principiu, după caz);
- Semnalează Consiliului Local şi primarului disfuncţionalităţi apărute în structura urbană (incompatibilităţi funcţionale, agresarea cadrului natural, alterarea esteticii urbane, a morfologiei spaţiale, afectarea patrimoniului construit etc.);
- Înaintează propuneri primarului de întocmire a unor documentaţii care să conducă la diminuarea sau înlăturarea unor disfuncţionalităţi identificate/apărute;
- Avizează teme de proiectare pentru investiţiile majore ale Primăriei Câmpulung, la solicitarea direcţiilor iniţiatoare din Primărie;
- Avizează teme pentru concursuri de urbanism, amenajarea teritoriului şi arhitectură, organizate de administraţia locală pentru obiective de interes public.
Sunt supuse aprobării C.T.A.T.U.
- documentaţii de amenajarea teritoriului şi urbanism (PATA, PUG, PUZ, PUD, etc., cât şi regulamentele de urbanism aferente, după caz);
- studii de fundamentare a documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi de urbanism sau alte studii de specialitate;
- studii de oportunitate întocmite în vederea motivării necesităţii iniţierii planurilor urbanistice zonale pentru modificarea prevederilor documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi de urbanism aprobate conform Legii nr.350/2001 , cu modificările şi completările ulterioare;
- studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, planuri integrate de dezvoltare şi expertize tehnice, pentru proiecte de investiţii publice (indiferent de beneficiar şi de situaţia juridică a terenului), cât şi pentru investiţiile al căror beneficiar este Consiliul Local;
- programe de refacere a mediului înconjurător;
- programe/intervenţii privind regenerarea urbană a unor zone din cadrul municipiului;
- alte documentaţii la solicitarea Consiliului Local, pentru zone insuficient reglementate prin documentaţii urbanistice şi de amenajarea teritoriului.