02/07/2026

Muscelul Câmpulung, înfrângere la scor şi în al doilea amical al iernii

FC Muscelul Câmpulung a suferit o înfrângere clară şi în cel de-al doilea meci amical al iernii, cedând cu scorul de 1-5 în fața formației FC Botoșani, ocupanta locului 3 din Superliga României. Partida s-a disputat luni, la Buftea, și a oferit două reprize total diferite.

Muscelenii au început curajos confruntarea și au făcut o primă repriză foarte bună, reușind să țină piept unui adversar net superior ca valoare și experiență. Eforturile echipei noastre au fost răsplătite în minutul 40, când Andrei Purice a deschis scorul, profitând de o fază bine construită. Din păcate, avantajul nu a fost păstrat până la pauză, botoșănenii restabilind egalitatea la ultima fază a primei părți, prin Cîmpanu. După reluare, antrenorul Alecsandru Popovici a decis să le ofere șansa afirmării și juniorilor de la Colegiul Național Dinicu Golescu. Tinerii jucători ai Muscelului au rezistat fără gol primit aproximativ 20 de minute, însă lipsa de experiență și-a spus treptat cuvântul. Formația din Moldova s-a desprins pe tabelă prin Denis Ștefan, iar pe final a mai punctat de trei ori, prin Dumiter, Dumitru și Sorodoc, stabilind scorul final, 1-5. Chiar dacă rezultatul este unul sever, Muscelul Câmpulung a lăsat o impresie bună timp de aproximativ 65 de minute. Diferența de valoare, ritmul superior și experiența adversarului au făcut, în cele din urmă, diferența, însă testul cu o echipă de top din Superliga rămâne unul util în perspectiva pregătirii pentru partea a doua a sezonului.

FC Botoşani: Kukic – Ciurel, Leyi, Diaw, Țigănașu – Bordeianu, Gabriel, Pănoiu, Cîmpanu – Lopez, Bodisteanu. După pauză au mai intrat Tomache, Dumitru, Suta, Bulină, Creț, Șerban, Andrei Dumitru, Sorodoc, Dumiter, Petro, Cărăușu, Pavlovic și Kotvaliuc.

Muscelul Câmpulung: Mărgărit – Stelea, Bîrzu, Sanda, Grosu  – Purice, Andone, Grecu, Coșereanu – Ghiță, Nistor. După pauză au mai intrat Ciubotariu, Bunel, Duțescu, Chivulescu, Crivineanu,  Pirlici, Matei, Dinu, Șchiopu și Munteanu.

Narcis Manole (foto: FC Botoşani)

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!