Expoziția „În oglinda timpului: costumul citadin prin fotografii de epocă (1880-1945)”, deschisă în perioada ianuarie – februarie 2026 la Muzeul Municipal Câmpulung, secția de Istorie și Artă Plastică, reunește fotografii care surprind evoluția modei urbane românești într-o vreme când orașele se modernizează rapid și cultura vizuală devine un factor de identitate. Fotografiile de arhivă (aflate în colecția Adrian Săvoiu) provin din atelierere numite ale Câmpulungului („Emilie R. Speek”, „Ion Munteanu”, „Eduard Constantinescu”), cât și din alte ateliere din țară și străinătate, mărturisind nu doar simțul estetic al timpului, ci și profesionalizarea fotografiei de portret. În majoritatea lor, imaginile prezintă persoane din medii diferite, care s-au născut sau au trăit la Câmpulung.
- Costumul citadin în perioada 1880-1914
Contextul urban și transformarea mentalităților.
În România, ultimul sfert al secolului al XIX-lea și începutul secolului XX se remarcă printr-o modernizare accelerată. Introducerea iluminatului electric, apariția telefonului, a cinematografului, a tramvaiului electric, precum și popularizarea bicicletei schimbă ritmul orașelor. În acest context, costumul citadin devine un semn vizibil al statutului social, al educației, al respectabilității și chiar al aspirațiilor. Fotografia de atelier contribuie la standardizarea acestui limbaj vizual: oamenii se prezintă conform normelor epocii.
Costumul feminin – eleganță, rigiditate și simbol social.
În ceea ce privește moda feminină, silueta de „clepsidră” domină între 1880 și 1914. Corsetul este considerat esențial pentru respectabilitate, iar rochiile lungi, adesea cu trenă, sunt spectaculoase, chiar dacă restrâng libertatea de mișcare. Pălăriile gigantice (tipice anilor 1905-1910), împodobite cu pene exotice, flori artificiale sau voaluri, sunt emblema femeii elegante, dar și un simbol al statutului.
Ținuta de exterior include redingota feminină, mantoul sau pelerine, care sunt niște adaptări ale modei masculine. Ritualul îmbrăcării devine o artă în sine, iar doamnele din familiile înstărite au adesea o cameristă pentru ajustarea corsetului și a trenei. În viața cotidiană, veșmintele sunt grele, complicate și susceptibile de a se murdări în orașele încă neasfaltate. Tocmai de aceea, mersul cu trăsura este preferat mersului pe jos.
Portretul unui tânăr. Atelierul fotografic „Andreas Daniel Reiser”, Calea Victoriei nr. 23, București, circa 1885.
Costumul bărbătesc – sobrietate și autoreprezentare.
Moda masculină rămâne stabilă, dominată de tonurile închise, croiala riguroasă și discreția decorativă. Ea reflectă etica burgheză: disciplină, ordine, spirit pragmatic. Frac, redingotă și sacou scurt coexistă ca opțiuni vestimentare ale eleganței masculine. Pălăriile de fetru, melonul și jobenul indică statutul social al purtătorului și contextul în care se prezintă. Ceasul de buzunar este un accesoriu obligatoriu, uneori transmis din generație în generație, iar monoclul nu e doar un „ajutor” vizual, ci și un simbol de rafinament aristocratic.
- Costumul citadin în perioada 1914-1945
Primul Război Mondial – utilitate și austeritate.
Războiul schimbă totul, de la ritmul vieții la disponibilitatea materialelor. Femeile activează în domenii care până atunci le erau interzise – telegraf, birouri, spitale -, iar hainele devin mai scurte, mai practice, mai puțin ornamentate. Fusta se oprește la gleznă sau chiar mai sus. Taiorul devine un simbol al femeii moderne, influențat de creațiile lui Coco Chanel, iar corsetul dispare treptat. Hainele bărbaților se simplifică, împrumutând linii militare: buzunare aplicate, croieli drepte, materiale rezistente.
Juliette Moșandrei împreună cu fiul său Șerban. Atelierul fotografic „Eduard Constantinescu”, Câmpulung, circa 1938.
Anii 1920 – revoluția modernității.
Deceniul interbelic timpuriu este o veritabilă explozie de libertate stilistică în domeniul vestimentar. La femei, tunsoarea „bob” sau „à la garçonne” rupe tradiția, iar rochiile drepte, fără talie, inspirate de stilul Art Deco, creează o siluetă adolescentină. Ținutele sportive intră tot mai viguros în viața cotidiană: se croiesc (atât pentru bărbați, cât și pentru femei) haine pentru plajă, pentru ștrand ori de mers pe bicicletă. Pentru prima dată, moda devine accesibilă datorită revistelor ilustrate, reclamelor și magazinelor universale.
Anii 1930 – rafinament, feminitate și cinematograf.
În al doilea deceniu interbelic, cinematografia influențează decisiv moda: Greta Garbo, Marlene Dietrich și Norma Shearer devin modele vizuale atotprezente. Rochiile se mulează mai mult pe corp, talia revine în prim-plan, pălăriile mici sunt sculpturi purtabile, iar spatele rochiilor de seară devine element de seducție. Mantourile de blană ale femeilor (vulpe albă, jder, hermină) sunt purtate la ocazii festive, în timp ce moda masculină acceptă croieli americane, cu umeri mai largi și pantaloni evazați.
- Moda în fotografiile de familie
Fotografiile de familie constituie una dintre cele mai importante surse documentare pentru studiul modei urbane dintre 1880 și 1945. În aceste fotografii, nu doar hainele sunt relevante, ci și postura, decorul de studio, accesoriile, expresiile chipurilor și chiar modul în care membrii unei familii aleg să se prezinte împreună.
Ștefan Brăgărea (32 de ani), împreună cu soția sa Georgeta. Atelierul fotografic „I. Munteanu”, Câmpulung, 1943.
În perioada „La Belle Époque” (1871 – 1914), familiile se fotografiază pline de solemnitate: părinții sunt așezați pe scaune masive și copiii stau în picioare.Toți poartă ținute impecabile. Femeile își etalează rochiile cu trena aranjată meticulos de fotograf în atelier, iar bărbații apar cu pălării, mănuși sau baston.
După 1920, atmosfera se destinde: apar zâmbetele, pozițiile sunt mai relaxate, hainele mai simple, iar fotografiile surprind tot mai des activități cotidiene – plimbări, picnicuri, vacanțe, ieșiri la munte sau la mare.
Fotografia de familie devine astfel o oglindă fidelă a evoluției modei și o cronică vizuală a mobilității sociale urbane.
- Moda copiilor
La rândul ei, moda copiilor reflectă fidel schimbările societății. Între anii 1880-1914, copiii sunt adesea îmbrăcați ca niște adulți în miniatură: fetițele poartă rochițe cu volane și funde, băieții au pantaloni scurți, ciorapi trei sferturi și guler marinăresc. După 1920, odată cu accentul pus pe educație și sport, hainele copiilor devin mai comode: tricouri, rochițe drepte, salopete și pantofi practici. Anii 1930 aduc culori pastelate, imprimeuri florale și croieli simple, care încurajează joaca și libertatea de mișcare.
- Moda provincială versus moda din Bucureşti
„Cu drag scumpei mele cumnățici Michela”. Atelier fotografic necunoscut, circa 1944.
Diferențele dintre Capitală și provincie se observă mai ales în ritmul adoptării noutăților. Bucureștiul este conectat direct la marile orașe (Paris, Viena și Berlin etc.), iar revistele de modă circulă rapid. Orașele mici – Câmpulung, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Roman, Botoșani etc. – păstrează mai mult timp piesele tradiționale și croiurile locale, adaptându-le resurselor disponibile.
Fotografiile de atelier din provincie arată o eleganță aparte: mai discretă, mai practică, uneori cu detalii locale (broderii, panglici, batiste colorate). Totuși, în familiile de comercianți, avocați sau profesori moda occidentală pătrunde devreme, iar tinerii trimiși la studii devin vectori ai modernității vestimentare.
- Categorii de croitori în epocă (1880 – 1945)
Croitoria românească urbană cunoaște o dezvoltare semnificativă în perioada 1880-1945. Bucureștiul are ateliere renumite, unele deschise de croitori formați la Paris sau Viena. Printre cele mai prestigioase categorii de croitori se numără: 1.Modistele bucureștene ale anilor 1900, care realizează pălării elaborate, cu pene exotice; 2.Croitorii specializați în redingote și paltoane bărbătești, apreciați pentru precizia croielii în stil englezesc; 3.Croitoresele din anii 1920-1930, care introduc rochiile în stil Art Deco și creațiile inspirate de Coco Chanel.
În provincie, croitorii locali adaptează moda capitalelor europene la realitățile materiale ale clienților lor, păstrând totodată o identitate stilistică locală. În multe familii, o rochie bine croită sau un palton comandat la un atelier renumit devine o moștenire transmisă din generație în generație.
- Concluzie
Perioada 1880-1945 reprezintă una dintre cele mai dinamice etape din istoria costumului urban românesc. De la rigiditatea din „La Belle Époque” până la pragmatismul interbelic, hainele reflectă transformările tehnologice, sociale și culturale ale societății.
Fotografiile de arhivă incluse în expoziția „În oglinda timpului: costumul citadin prin fotografii de epocă (1880-1945)” de la Muzeul Municipal Câmpulung sunt documente vizuale ale unei memorii urbane în continuă schimbare, în care moda devine limbajul unei comunități aflate într-un proces de permanentă redefinire.