-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

FC Muscelul Câmpulung, înfrângere severă în primul test al iernii

FC Muscelul Câmpulung a susținut primul joc de verificare din această pauză competițională, încheiat cu o înfrângere severă, scor 0-6, în fața formației de prim eșalon Unirea Slobozia.

Partida s-a desfășurat la Centrul Național de Fotbal Buftea, pe un teren sintetic, în condiții meteo dificile, ninsoarea abundentă influențând clar desfășurarea jocului. Deși reveniți la pregătiri de doar două zile, muscelenii au avut un început curajos și echilibrat, reușind să țină piept adversarului timp de aproximativ o jumătate de oră. La scor alb, FC Muscelul a fost foarte aproape să deschidă tabela, prin două oportunități importante semnate de Coșereanu și Cocoș, care nu au reușit însă să-l învingă pe portarul advers, Denis Rusu. Echilibrul s-a rupt în minutul 32, când Dragu a reușit să înscrie pentru Slobozia. Până la pauză, diferența a fost mărită de Deaconu și Bărbuț, astfel că scorul la intrarea la vestiare a fost 0-3. În repriza secundă, antrenorul Alecsandru Popovici a ales să ofere minute exclusiv jucătorilor juniori de la Colegiul Național „Dinicu Golescu”, aceștia acumulând o experiență importantă în fața unui adversar puternic. Slobozia a mai punctat de trei ori după pauză, prin Dragu – care a realizat dubla dintr-un penalty acordat destul de ușor –, Șerbănică și Albu, stabilind scorul final. Pentru FC Muscelul Câmpulung urmează un nou test dificil. Luni, 12 ianuarie, de la ora 13.00, tot la Buftea, echipa musceleană va întâlni pe FC Botoșani, formație aflată pe locul 3 în Superliga României.

Unirea Slobozia: Rusu – Dinu, Sofrano, Tshunghi, Ibrian – Valon, Coadă, Deaconu, Dragu – Vlăsceanu, Bărbuț. După pauză au mai intrat Ciupercă, Lemnaru, Antoche, Șerbănică, Albu, Pop, Lungu, Toma, Dulcea și Papeau. Antrenor: Andrei Prepeliţă.

Muscelul Câmpulung: Mărgărit – Stelea, Bîrzu, Sanda, Grosu – Purice, Andone, Nistor, Ghiță – Coșereanu, Cocoș. După pauză au intrat Ciobotariu, Bădulescu,  Grecu, Bunel, Matei, Duțescu, Crivineanu, Dinu, Chivulescu, Manole și Pîrlici. Antrenor: Alecsandru Popovici.

Narcis Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!